De ce și-a pierdut CFR Cluj din forța anilor trecuți. Explicațiile explozive ale golgheterului la care Nelu Varga a renunțat: „Echipele aveau frică de CFR. Acum nu mai văd asta. Nu te poți aștepta la Yeboah să-ți ia campionatul!” | EXCLUSIV
După 5 sezoane în care a dominat categoric campionatul, CFR Cluj are probleme în a-și menține supremația și în acest sezon. Ardelenii au început play-off-ul cu 3 egaluri și Farul este la 4 puncte de echipa lui Dan Petrescu. Gabriel Debeljuh a explicat pentru ProSport unde a slăbit CFR Cluj.
De ce și-a pierdut CFR Cluj din forța anilor trecuți: „Janga a făcut un sezon bun, dar alți jucători nu au prea dat goluri. Și în defensivă suferă”
Antrenorul s-a plâns din nou de faptul că are un lot mai „subțire” decât în anii precedenți. „Banca e foarte săracă. Mi se reproșează multe lucruri, de ce intră ăla… Intră ăia pe care îi avem. Dacă mi se spune un jucător pe care trebuia să-l bag și nu l-am băgat. Vreau să le spun la unii oameni care și-au dat cu părerea că de ce nu intră nu știu cine. Păi cine să intre? Eu să intru? Dacă ăia sunt jucătorii pe care îi avem în lot la ora asta. În acest sezon au plecat 10 jucători importanți. Dar nu că a vrut Dan Petrescu. Au plecat 10 jucători, jucători de valoare. Ori au fugit, ori au trebuie să fie vânduți. Niciodată nu mi s-a mai întâmplat în 5 ani”, a spus Petrescu la ultima conferință de presă.
Golgheterul CFR-ului din sezonul trecut, Gabriel Debeljuh, îi dă dreptate lui Petrescu și spune că una dintre explicațiile pentru care ardelenii nu mai sunt lider este faptul că rezervele nu mai aduc un plus atunci când intră în teren. Debeljuh a vorbit despre jucătorii de atac, care marchează puține goluri. „Janga a făcut un sezon bun, dar alți jucători nu au prea dat goluri. În sezoanele trecute banca de rezerve a făcut diferența mai mult. Anul acesta doar Petrila a mai făcut. Nu te poți aștepta la Yeboah să-ți ia campionatul, de exemplu. E foarte tânăr„, a spus atacantul croat, care a sesizat și problemele din apărarea CFR-ului, neexistente în sezoanele trecute. „Se ia gol mai ușor decât în alți ani. În defensivă suferă acum”, a mai spus atacantul pentru ProSport.
„Când jucau contra lui CFR echipele aveau frică. Acum nu mai văd asta”
O altă problemă sesizată de fotbalistul care a urmărit campionatul în timp ce se recupera în Italia după operația la genunchi este faptul că CFR își pierde din forță pe finalurile de meci, problemă ce poate fi asociată cu faptul că Petrescu nu are rezerve foarte bune. „Nu sunt acolo să spun care e problema, dar când văd partidele și nu e CFR-ul acela. Când jucau contra lui CFR echipele aveau frică. Acum nu mai văd asta. A avut probleme și cu echipele mici, nu mai sunt primii nici în clasament. În cele 3 partide din play-off puteau pierde pe final. Prima repriză a fost a lor, a fost echipa mai bună, dar pe final ceilalți au jucat mai bine”, și-a expus părerea Gabriel Debeljuh într-un interviu acordat pentru Prosport.