CFR Cluj are din nou un nume mare în cadrul lotului. Omar El Kaddouri, mijlocașul ofensiv cu peste 100 de meciuri în Serie A și 30 de selecții în naționala Marocului este noul pariul al lui Neluțu Varga.
Este al treilea astfel de „pariu” al finanțatorului din Gruia, care și-a pus mari speranțe și în Julio Baptista sau Yevgen Konoplyanka, atunci când aceștia au ajuns în Gruia. Cei doi au dezamăgit însă și s-au dovedit mutări neinspiratte. Asta pentru că forma și implicarea lor n-a mai fost la nivelul CV-ului și nu au reușit să o ajute deloc pe CFR.
Julio Baptista a plecat după 42 de minute jucate în tricoul echipei clujene, iar Konoplyanka după doar 54 de minute bifate.
Cele două exemple i-a făcut pe mulți să se gândească la posibilitatea ca și Omar El Kaddouri să fie o „țeapă”. Cu atât mai mult cu cât acesta a fost și accidentat timp de 99 de zile, în sezonul trecut, înainte să se despartă de PAOK.
Cristi Balaj este convins că noul transfer nu poate fi comparat cu celelalte vedete care au dezamăgit în Gruia și oferă argumentul contractului acceptat de El Kaddouri. Marocanul a semnat până în vară pentru doar 13.000 de euro/lunar, din informațiile ProSport.
„Este o situație diferită. El a venit să demonstreze că rămâne un fotbalist foarte bun și vom rediscuta la vară partea financiară. Nu a fost o prioritate a lui, în acest moment, situația financiară” a spus Cristi Balaj, pentru ProSport.
Nici accidentările dese avute de Omar El Kaddouri nu îl sperie pe președintele din Gruia. Clujenii l-au supus la teste medicale înainte să semneze cu jucătorul care a stat în total un an pe tușă, în cei 7 ani petrecuți la Salonic.
„El a fost, din punct de vedere medical, apt pentru performanță, în opinia specialiștilor. Această pauză pe care a avut-o l-a ajutat în cazul problemelor sale musculare. Știm că vine după o pauză și nu ne vom grăbi cu recuperarea lui, pentru a fi pregătit atunci când va intra”, spune Balaj, care oferă exemplul Tachtsidis, ca argument în plus la reușita transferului fotbalistului marocan. Conducătorul de joc al lui Mandorlini a devenit un om de bază la CFR. La fel ca El Kaddouri, acesta are peste 100 de meciuri în Serie A și tot 33 de ani.
„Văzându-l la antrenamente în aceste zile, sunt convins că va fi o situație asemănătoarea cu cea a lui Tachtsidis, pentru că au aceeași vârstă și au avut cariere foarte asemănătoare” este de părere Cristi Balaj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER