Universitatea Cluj a învins pe FC Argeş, 2-0, într-un meci din prima etapă a play-out-ului Superligii. Golurile au fost marcate de Martin Remacle și Dragoş Tescan.
A fost meciul de debut al antrenorului Bogdan Argeş Vintilă pe banca tehnică a echipei argeșene.
Clubul din Trivale are 15 meciuri consecutive fără victorie în Superliga, bilanț de şapte egaluri şi opt înfrângeri.
Argeșenii au marcat un singur gol în ultimele cinci etape. De partea cealaltă, U a pierdut un singur meci în ultimele şapte runde ale Superligii.
„Mă așteptam să fie un joc greu, dar pot să scot părțile pozitive din acest joc. Am avut un joc mai direct în prima repriză, chiar dacă nu am avut multe șuturi la poartă, dar jucătorii au avut atitudine. E normal să jucăm cu presiunea rezultatului, dar avem de ce să ne agățăm pentru a crea un joc bun și pentru a aduce rezultate. E un rezultat care nu ne ajută deloc. Încerc să iau ce e mai bun. Trebuie să le ridic moralul, știu că am venit și m-am înhămat la o muncă foarte grea. Trebuie să avem răbdare și să muncim în continuare pentru a ne atinge obiectivul. Jucătorii sunt uniți.
Din ce am văzut eu și din ce am discutat cu ei, își doresc foarte mult să iasă din această situație. Au înțeles că echipa e pe primul loc. Din ce am observat, am speranțe. Situația se complică, dar nu este decisiv acest joc. Era bună o victorie pentru moral, pentru suporterii noștri, dar vom munci mai mult și eu zic că va fi foarte bine pentru noi până la finalul campionatului. Ăsta e fotbalul, sunt sigur că vom ieși bine din această situație”, a declarat Bogdan Vintilă, după meciul U Cluj – FC Argeș, 2-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER