Decăderea lui Andrei Vlad! „Messi al portarilor” nu a mai jucat de 7 luni și este departe de cele 30 de milioane de euro pe care Gigi Becali le cerea în schimbul său

Andrei Daniel Vlad in meciul de fotbal dintre FCSB si FC Voluntari, contand pentru Play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 11 aprilie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 8 poze

Andrei Vlad se află într-un impas al carierei, acesta devenind rezerva lui Ștefan Târnovanu încă din play-off-ul sezonului trecut.

S-au făcut mai bine de 7 luni de când cel supranumit de către Gigi Becali „Messi al portarilor” nu a mai fost titularizat în echipa roș-albastră.

La începutul lunii martie, Andrei Vlad a apărat pentru ultima dată poarta celor de la FCSB, însă gafa de la golul marcat de către FC Argeș l-a scos de tot din schemă pe goalkeeper-ul în vârstă de 23 de ani.

„Messi al portarilor” nu a mai jucat de 7 luni și este departe de cele 30 de milioane de euro pe care Gigi Becali le cerea în schimbul său

„Messi al portarilor” a ajuns în iulie 2017 la FCSB, când Gigi Becali i l-a furat lui Mihai Rotaru, plătind Universității Craiova clauza de reziliere în valoare de 400.000 de euro.

La acel moment, patronul celor de la FCSB se lăuda cu transferul reușit și chiar îi stabilise lui Andrei Vlad, pe care îl compara cu Gianluigi Donnarumma, o clauză în valoare de 30 de milioane de euro: „Andrei Vlad este Messi al portarilor, un fenomen, va fi cel mai bun din lume. E mai bun ca Donnarumma! I-am pus clauză de reziliere 30 de milioane de euro!”, declara Becali în iulie 2017.

După 5 ani petrecuți în tricoul celor de la FCSB, latifundiarul din Pipera și-a schimbat cu totul părerea despre goalkeeper.

Andrei Vlad a evoluat în nu mai puțin de 109 meciuri, însă prestațiile bune au fost mascate de nenumăratele gafe comise. Printre partidele în care portarul a comis erori grafe se numără: FCSB – Rapid Viena, dar și partidele cu Universitatea Craiova și CFR Cluj din play-off-ul sezonului 2020-2021.

Ultima gafă, cea cu FC Argeș, l-a enervat la culme pe Gigi Becali, care a dezvăluit că Andrei Vlad nu va mai apăra poarta celor de la FCSB: „Nu ai cum să câștigi dacă vine unul ca Vlad și bagă mingea în poartă. Nu va mai apăra! Ne-a distrus! Îmi pare rău, îmi e milă de el, dar nu pot să mă distrug singur. Gata, la revedere cu el! I-am dat telefon lui Mihai Rotaru, însă nici el nu mai vrea să-l ia. Cât m-am luptat pentru Vlad și ne-a scos din Europa, ne-a evaporat campionatul în 2021, acum iar. Cum să faci așa ceva?! Nu voi mai permite ca el să joace”.

Patronul s-a ținut de cuvânt, iar de atunci Ștefan Târnovanu a fost portarul titular în toate meciurile pe care FCSB le-a jucat. Mai mult, portarul venit de la Poli Iași i-a furat locul și la echipa națională lui Andrei Vlad.

Sfat prețios pentru Andrei Vlad

Helumt Duckadam, eroul de la Sevilla, chiar i-a sugerat recent portarului în vârstă de 23 de ani să-și găsească un nou angajament.

„Să plece undeva și să apere! Probabil, lui Andrei Vlad îi convine și contractul. Dacă rămâne la FCSB, nu-i rămâne decât să aștepte greșeala lui Târnovanu. El are acolo la FCSB un salariu mare și nu știu unde ar mai lua banii ăștia. Este clar, din punctul meu de vedere, Andrei Vlad trebuie să-și găsească cât mai repede o echipă”, a spus Helmut Duckadam, pentru ProSport.

  • 550.000 de mii de euro este cota de piață actuală a lui Andrei Vlad, potrivit transfermarkt.com

  • Cea mai mare valoare a goalkeeper-ului în vârstă de 23 de ani a fost 1 milion de euro, în luna decembrie a anului 2021, conform aceluiași site

Publicat: 01 10. 2022, 11:59
Actualizat: 01 10. 2022, 12:01