Marți, 16 iulie 2024, LPF a luat o decizie importantă pentru etapa 2 din Superliga României și a emis un comunicat oficial pentru a înștiința toate cluburile cu privire la modificările apărute.
Orele de disputare ale partidelor au fost schimbate, iar motivul din spatele deciziei este reprezentat de temperaturile ridicate care continuă să chinuie România și în această săptămână.
România este lovită în această perioadă de un val de căldură teribil, cu temperaturi care depășesc și 40 de grade Celsius în anumite regiuni, iar din această cauză, etapa 1 din Superliga s-a desfășurat cu dificultate. Au fost meciuri care au început de la orele 17:00 și 18:30, iar jucătorii s-au plâns de faptul că au evoluat în condiții aproape inumane.
Se pare că Liga Profesionistă de Fotbal a luat în considerație plângerile jucătorilor, iar marți, 16 iulie 2024, a emis un comunicat oficial prin care a înștiințat toate cluburile angrenate în Superliga României că au fost luate măsuri de urgență. Canicula va continua să lovească România și în finalul acestei săptămâni, astfel că întreg programul etapei a 2-a a fost modificat.
Potrivit noii scheme prezentate pe site-ul LPF.ro, toate meciurile din etapa 2 se vor juca exclusiv la orele 19:00 și 22:00. În descrierea comunicatului, șefii fotbalului românesc anunță:
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorul drepturilor tv au modificat orele de disputare ale partidelor contând pentru etapa a doua a Campionatului Național SuperLiga României. La baza acestei decizii comune au stat prognozele meteo, care indică temperaturi ridicate la finalul acestei săptămâni”, se arată pe LPF.ro.
În continuarea comunicatului, Liga Profesionistă de Fotbal prezintă datele și orele exacte la care se vor disputa toate partidele din etapa 2 a Superligii:
Vineri, 19 iulie
Sâmbătă, 20 iulie
Duminică, 21 iulie
Luni, 22 iulie
Așa cum am precizat deja, vremea va continua să creeze disconfort și în finalul acestei săptămâni. Spre exemplu, vineri, când este programată partida Unirea Slobozia – FCSB, la Slobozia sunt anunțate 36 de grade Celsius. În aceeași zi este programat și duelul Poli Iași – FC Botoșani, însă în Moldova va fi ceva mai răcoare. Potrivit prognozelor afișate pe diverse site-uri meteo, în Iași se va înregistra o maximă de 33 de grade Celsius. Ulterior, sâmbătă și duminică temperaturile vor fi ceva mai acceptabile în toată țara, însă vor rămâne în continuare în jurul a 30 de grade Celsius.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER