Cristi Balaj, președintele celor de la CFR Cluj, a anunțat că ardelenii intenționează să nu mai depindă de ajutorul financiar al lui Nelu Varga, finanțatorul clujenilor.
În ciuda ratării titlului, Cristi Balaj a anunțat că Nelu Varga, finanțatorul celor de la CFR Cluj, nu are rețineri și a spus că este dispus să continue investițiile la gruparea din Gruia. Totuși, președintele clujenilor speră că formația ardeleană va ajunge să nu mai depindă de averea sa.
„Finanțatorul nostru e în continuare dispus să investească și o va face în continuare. Obiectivul nostru este ca într-un an, doi, trei, să fim un club sustenabil, iar finanțatorul să nu mai aducă bani de acasă. Cred că am fost suficient de clar”, a spus Cristi Balaj pentru Digi Sport.
În etapa a 10-a din play-off-ul Superligii, CFR Cluj, fosta campioană a României, a pierdut contra Farului, scor 1-2, iar Dan Petrescu, antrenorul clujenilor, a fost la un pas să se încaiere cu Zoltan Iașko, directorul sportiv al constănțenilor. Președintele ardelenilor nu s-a mai ascuns și i-a contestat reacția incontrolabilă a lui „SuperDan”.
„Regret evenimentele care au avut loc la finalul meciului. Nu ne caracterizează și nu încurajăm astfel de lucruri. Nervii, stresul și ratările au dus la o oarecare exasperare și de aceea au fost și acele evenimente.
Clubul CFR Cluj o felicită pe Farul pentru că a câștigat campionatul. Merită! Noi apreciem că Farul a jucat azi cu cea mai bună echipă. E un lucru normal. Ni se pare normal ca Farul să-și apere corect șansele, așa cum mi s-a părut normal când FC Voluntari a încurcat-o pe FCSB în sezonul trecut, iar Sepsi a câștigat acum în fața Craiovei.
Totuși, poate ar fi fost recomandat ca Zoli Iașko, văzându-l pe Dan Petrescu, să nu fie lângă el pe teren. Dan Petrescu a trăit meciul diferit de față cum l-a trăit Iașko. Probabil ar fi fost bine să evite să fie lângă el. Sunt convins că s-au aruncat cuvinte grele, pe care ambii le regretă.
Povesteau jucătorii că nu Andrei Burcă e cel care a adresat cuvintele pe care le-a auzit arbitrul. Centralul s-a întors și l-a văzut pe Burcă prin preajmă, dar nu el a adresat acele cuvinte”, a mai spus Balaj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER