Patronul din Superliga României a luat o decizie fără precedent chiar înainte de meciul dintre Sepsi Sf. Gheorghe și FCSB, din etapa a 11-a a noului sezon de Superliga României.
Laszlo Dioszegi, patronul covăsnenilor, a dezvăluit că își dorește ca echipa lui să câștige în fața campioanei României cu orice preț. Astfel, pune în joc o sumă importantă de bani pentru jucători, pentru ca acest lucru să fie posibil.
Sepsi Sf. Gheorghe și FCSB se întâlnesc duminică, 29 septembrie 2024, începând cu ora 21.30, în a 11-a etapă din Superliga României. Covăsnenii au parte de un start de sezon extrem de dificil, iar Laszlo Dioszegi a anunțat o măsură fără precedent, menită să redreseze echipa. Conducătorul covăsnenilor a declarat, chiar înaintea meciului, că jucătorii vor primi o primă triplă în cazul în care vor reuși să se impună în fața celor de la FCSB.
Totodată, omul de afaceri a vorbit și despre perioada grea pe care echipa lui o traversează și a punctat faptul că situația trebuie rezolvată cât mai repede cu putință.
„Jucătorii au primă triplă pentru victorie, vrem să câștigăm cu orice preț cu FCSB! Eu trebuie să fiu și psiholog la echipă și jucătorii trebuie să conștientizeze că totul depinde de ei. Dacă astăzi cumva pierdem, va fi foarte greu. Pe urmă mergem la Sf. Gheorghe, vine pauza și o să fim pe locurile 13-14. Nu ne mai permitem greșeli, am greșit destul. Până acum a fost plătit un singur picior al lui Ștefănescu. Acum că l-a plătit și pe celălalt, a marcat. Sigur, e o glumă”, a declarat Laszlo Dioszegi, la Digi Sport, chiar înaintea meciului cu FCSB.
Sepsi Sf. Gheorghe nu are parte de un start de sezon foarte bun. Covăsnenii au reușit să acumuleze doar 11 puncte în primele zece etape disputate și ocupă, înaintea meciului cu FCSB, poziția a 12-a a clasamentului. Echipa patronată de Laszlo Dioszegi a înregistrat trei victorii, două rezultate de egalitate și cinci înfrângeri.
Nici campioana României nu are parte de un start de sezon strălucit, dar reușește să compenseze acest lucru prin parcursul european.
În Superliga, FCSB a acumulat doar 10 puncte în nouă meciuri disputate și se află, înaintea partidei cu Sepsi Sf. Gheorghe, pe poziția a 14-a a clasamentului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER