Decizie şoc pentru Gică Hagi şi planurile uriaşe de la Farul: construirea noului stadion din Constanța se pare că va fi amânată.
În ciuda faptului că stadionul ar fi trebuit să fie gata în anul 2025, CNI a făcut un anunț care nu va pica deloc bine reprezentanților campioanei României!
Mai multe proiecte aflate sub egida Companiei Naționale de Investiții au intrat, în ultima perioadă, sub incidența Ordonanței de Urgență nr.90/27.10.2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023, iar printre ele se numără și stadionul de la Constanța.
Astfel, contractul pentru realizarea proiectului nu a fost încă semnat, iar construirea arenei va mai avea, cel mai probabil, de așteptat.
„Vă aducem la cunoștință faptul că, în prezent, obiectivul de investiții se află sub incidența Ordonanței de Urgență nr.90/27.10.2023 pentru aprobarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare pe anul 2023 în vederea încadrării în ținta de deficit bugetar asumată prin Programul de convergență, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr.979/27.10.2023, Partea I.
Precizăm faptul că finanțarea acestuia se va realiza în corelare cu alocațiile bugetare destinate subprogramelor din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS) derulat de către Compania Națională de Investiții (CNI), în baza O.G. nr.25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „CNI” – S.A cu modificările și completările ulterioare”, a transmis CNI, conform celor de la Focus Press.
„Da, se demolează (n.r. actualul stadion de la Constanța). Lucrurile merg foarte bine. În 2025 vom juca! În doi ani suntem acolo. Avem un stadion frumos la Ovidiu, cochet, mic. Dacă avea mai multe locuri…
Cred că ne trebuiau 15-18.000 de locuri. Important e să faci performanță. Publicul e atras de fotbal bun, așa trebuie chemat suporterul, nu să aștepți să vină el”, a declarat Gică Hagi, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER