Revenit de la Campionatul European din Germania, acolo unde a jucat foarte puțin pentru naționala tricoloră, Denis Alibec a anunțat unde vrea să joace după ce și-a terminat angajamentul cu Muaihter SC.
Atacantul de 33 de ani este dispus să revină în Superligă și să îmbrace din nou tricoul alb-albastru al Farului Constanța, cu condiția să nu primească în această perioadă o nouă ofertă avantajoasă de peste hotare.
Afirmațiile lui Denis Alibec au pus astfel capăt tuturor speculațiilor care îl dadeau transferat la FCSB, acolo unde Gigi Becali a confirmat că în continuare caută un atacant central. Patronul roș-albaștrilor a declarat la finalul sezonului trecut, când FCSB s-a încununat din nou campioană, după nouă ani de pauză, că îl vrea pe Alibec, însă doar dacă acesta vine liber de contract și dacă acceptă o înțelegere pe un sezon.
Denis Alibec a dezvăluit că în perioda următoare vrea să-și ia o scurtă vacanţă. Atacantul a declarat că prioritar este să mai prindă un contract în străinătate, pentru a se realiza din punct de vedere financiar. Alibec a transmis totuși că dacă nu va concretiza nimic avantajos de peste hotare, atunci va accepta oferta de la Farul, echipă alături de care a cucerit titlul în 2023.
„Încă nu am vorbit cu nici o echipă, sincer să vă zic. Vreau să stau un pic acasă acum, după EURO, să mă liniștesc un pic și să mă relaxez. Aș vrea să continui să evoluez în străinătate. Am și eu o vârstă și vreau să mă realizez, dar dacă m-aș întoarce în țară, aș juca doar la Farul. Am mai spus asta”, a declarat Denis Alibec, conform digisport.ro.
Liber de contract după despărțirea de echipa din Qatar, Denis Alibec are deja pe masă o ofertă concretă, imediat după EURO 2024. Gaziantep, fosta echipă a lui Marius Şumudică, ar fi făcut deja o ofertă de transfer pentru atacant, susţine presa turcă. Alibec l-ar înlocui pe Denis Drăguș, cel care a fost împrumutat în sezonul trecut de la Standard Liege, dar care în noul sezon va juca pentru Trabzonspor.
„Gaziantep FK, echipa din Trendyol Süper Lig, a făcut demersuri pentru transferul unui atacant, conform raportului antrenorului Selçuk İnan. Gaziantep FK a făcut o ofertă de transfer pentru Denis Alibec, care a jucat recent pentru Muaither SC, și a înregistrat progrese în negocieri.
Atacantul român de 33 de ani a evoluat în 20 de meciuri pentru echipa Muaither SC din Liga Qatarului, reușind să înscrie 5 goluri și să ofere 4 pase de gol”, au scris jurnaliștii turci de la ajansspor.com.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER