Denis Alibec, amenințat în direct de Ioan Andone: „Îi rupeam mâinile!”. Ce i-a zis lui Gică Hagi
Ioan Andone l-a amenințat, mai în glumă, mai în serios, pe Denis Alibec, spunând că dacă i-ar fi fost antrenor până nu demult i-ar fi rupt mâinile. Totul din cauza gesticulărilor care l-au consacrat, printre altele, pe atacantul pregătit în prezent de Gică Hagi.
Cum l-a amenințat Ioan Andone pe Denis Alibec, atacantul lui Gică Hagi: „Îi rupeam mâinile!”
Ioan Andone s-a declarat uimit de modul în care Gică Hagi a reușit să îl transforme pe Denis Alibec în acest sezon și a amenințat, mai în glumă, mai în serios, că dacă i-ar fi fost antrenor atacantului în trecut, i-ar fi rupt mâinile.
Pe lângă calitățile tehnice de necontestat pe care le are, Denis Alibec s-a făcut remarcat de-a lungul timpului și prin faptul că este o fire foarte capricioasă. Atunci când se afla pe teren și era nemulțumit de ceva, atacantul se manifesta prin diverse gesticulari. Fie că pierdea o minge, fie că era faultat, fie că nu era servit cu o pasă atunci când își dorea, Denis Alibec își exprima nemulțumirea dând din mâini timp de câteva secunde bune. Acest lucru a fost remarcat de mai mulți antrenori și cu toții l-au contestat pe Alibec, deoarece preferă să piardă timpul în acele secunde prețioase, în loc să fie prezent în joc.
Însă, toate defectele lui Denis Alibec au fost anihilate ca prin minune în acest sezon de Gică Hagi. Cu totalul de 11 goluri și 7 pase decisive pe care le-a reușit pentru Farul Constanța, Alibec a avut o contribuție decisivă în poziția pe care echipa o ocupă în clasamentul din play-off. Farul Constanța este lider și principală favorită la titlu, cu un avans de 4 puncte față de CFR Cluj, după primele 3 runde din play-off.
„Uite cazul fericit Alibec. La meciul cu Belarus (n.r. – România – Belarus 2-1) l-am felicitat și zâmbea. „Zâmbești, zic!”. „Ce i-ai făcut, mă?”. Pe Alibec îl vedeai. Jucător, calitate bună, tot ce vrei. Dar nu puteai să vorbești. Cum dă din mâini. Eu dacă îl aveam jucător îi rupeam mâinile. El la orice ridica mâna că nu i-o dădea, tu înțelegi?
L-a adus pe Alibec. Lucrurile sunt cât de cât bune și în apărare la Gică. Plus faza de atac și concepția lui de a duce jocul. Bun, bun, bun”, a declarat Ioan Andone, potrivit Fanatik.
Dragostea lui Gică Hagi l-a transformat pe Denis Alibec
Pe lângă contribuțiile decisive pe care le-a avut pe plan ofensiv, Denis Alibec s-a transformat și din alte puncte de vedere. Este implicat în meci pe tot parcursul celor 90 de minute, joacă în sprijinul întregii echipe și nu ezită să facă faza defensivă atunci când se impune acest lucru.
Referitor la modul în care a reușit să îl schimbe pe Denis Alibec, Gică Hagi nu s-a ferit să ofere secretul. Managerul Farului Constanța spune că îi arată jucătorului său că îl iubește, ceea ce alți antrenori nu au știut să facă:
„Până acum, Alibec nu a reușit pentru că nu a găsit antrenorii care să-l iubească. Asta e calitatea unui antrenor. Să-i arate jucătorului că-l iubește.
Dar trebuie să-i spui și adevărul în față. El trebuie să fie responsabil față de echipă, față de grup, dar și față de el”, a declarat Gică Hagi, conform sursei deja menționate.
În runda următoare din play-off, Farul Constanța va merge în deplasare la FCSB. Partida e programată luni, 17 aprilie, de la ora 20:30.