Denis Alibec e aproape de o revenire spectaculoasă în Superliga! Transferul se poate realiza de acum în orice moment
Denis Alibec, atacantul în vârstă de 32 de ani al naționalei României, e aproape de o revenire spectaculoasă în Superliga!
Prima jumătate a sezonului din Qatar s-a încheiat, iar transferul lui Alibec se poate realiza de acum în orice moment. Fotbalistul și-a manifestat deja intenția de a reveni în România.
Denis Alibec nu se gândește la vacanță! E aproape de o revenire spectaculoasă în Superliga și transferul se poate realiza de acum în orice moment
Miercuri, 20 decembrie, Denis Alibec a fost integralist în Muaither – Al Wakra 2-4, partidă din runda cu numărul 12 a campionatului din Qatar. Echipa lui Alibec a sfârșit prin a încasa un eșec, însă atacantul român a contribuit cu un nou gol marcat, al 4-lea bifat de el în Qatar.
Alibec marcase și pe 8 decembrie, în remiza înregistrată pe teren propriu, scor 2-2 cu Al Arabi. Atacantul naționalei României se află în mare formă, însă din nefericire pentru el, campionatul din Qatar va intra într-o lungă pauză. Meciul cu Al Wakra de pe 20 decembrie a fost ultimul jucat de Alibec în 2023, iar reluarea campionatului din Qatar va avea loc tocmai la mijlocul lunii februarie.
Posibilitatea de a avea o vacanță atât de lungă nu îl încântă pe Denis Alibec, mai ales că în vara anului următor este programat și Campionatul European din Germania, turneu final la care atacantul își dorește să fie prezent, deoarece a contribuit la obținerea calificării.
Astfel, Alibec ar putea fi protagonistul unei reveniri spectaculoase în Superliga. Recent, fotbalistul a dezvăluit că a vorbit cu oamenii din conducerea lui Muaither, iar aceștia i-ar fi lăsat de înțeles că nu au de gând să îi blocheze un potențial transfer.
Atacantul naționalei României ia în calcul orice ofertă venită pe numele său, însă nu a ezitat să rostească numele Farul Constanța, echipă pentru care a mai evoluat deja în actuala stagiune:
„Am vorbit cu mister, poate mă transfer în iarnă. Ritmul meciurilor e bun, dar antrenamentele nu sunt la fel de intense. Aici joc extremă dreaptă (n.r. la Muaither).
Din ce am înțeles, aș putea juca și la a treia echipă într-un an. Dacă nu, pot să mă întorc la Farul. Poți juca la trei echipe într-un sezon acum”, a declarat Denis Alibec în această lună, la Digi Sport.
Dă Gică Hagi lovitura?
O posibilă revenire a lui Alibec la Farul Constanța i-ar putea fi de mare ajutor lui Gică Hagi, mai ales că din iarnă îl va pierde și pe Adrian Mazilu, fotbalist vândut în vară la Brighton și care va face pasul în Premier League în ianuarie.
Însă, Superliga României va intra și ea într-o scurtă pauză. Practic, Hagi l-ar putea folosi pe Alibec abia în finalul lunii viitoare, când Farul le va întâlni pe Universitatea Craiova și FC U Craiova.
Atacantul a marcat deja 3 goluri și a oferit două pase decisive pentru constănțeni, în 3 meciuri jucate în acest sezon. Toate partidele au fost bifate în preliminariile Conference League.