Denis Alibec, mesaj pentru Constantin Budescu! Favoritul lui Gică Hagi nu l-a uitat pe fostul său coleg
Denis Alibec a transmis un mesaj special pentru Constantin Budescu, la finalul partidei dintre Farul Constanța și Sepsi Sf. Gheorghe, încheiată cu scorul de 2-1.
Fotbalistul preferat al lui Gică Hagi a arătat că nu l-a uitat pe fostul său coleg care în prezent evoluează la Gloria Buzău și alături de care a făcut spectacol în zeci de partide din Superliga României.
Ce mesaj a avut Denis Alibec pentru Constantin Budescu
Farul Constanța dă semne de revenire în Superliga României. Trupa antrenată de Gică Hagi a reușit să se impună acasă, cu scorul de 2-1, în fața celor de la Sepsi Sf. Gheorghe. Ambele goluri ale constănțenilor au fost marcate de Denis Alibec, din penalty.
Acesta a transmis un mesaj special pentru Constantin Budescu la finalul partidei dintre Farul Constanța și Sepsi Sf. Gheorghe. Fotbalistul preferat al lui Gică Hagi a arătat că nu l-a uitat pe fostul său coleg care în prezent evoluează la Gloria Buzău și alături de care a făcut spectacol în zeci de partide din Superliga României.
Denis Alibec se gândește deja la meciul din următoarea etapă, în compania celor de la Gloria Buzău și i-a cerut lui Constantin Budescu să nu dea totul pe teren și „să o lase mai moale”. Totodată, glumind, Alibec i-a sugerat să rămână la Ploiești, acolo unde locuiește, și să nu mai vină la Buzău pentru meciul cu Farul Constanța.
„Să sperăm că nu va da totul pe teren şi să o lase puţin mai moale, este un jucător extraordinar. (n.r. mesajul pentru Budescu) Să rămână la Ploieşti, să nu mai vină la Buzău”, a declarat Denis Alibec, la finalul partidei cu Sepsi. Sf. Gheorghe.
Farul Constanța, start dificil de sezon
Farul Constanța nu are parte de un start de sezon foarte bun. Gruparea de la malul Mării Negre a renunțat în vară la mai mulți fotbaliști importanți, acest sacrificiu fiind necesar pentru ca echipa să nu întâmpine probleme din punct de vedere financiar.
Astfel, în primele zece etape disputate, echipa lui Gică Hagi a reușit să acumuleze 12 puncte. Constănțenii au bifat până în prezent trei victorii, trei rezultate de egalitate și patru înfrângeri și încă pot spera la un loc în play-off.
Pe lângă Sepsi Sf. Gheorghe, Farul Constanța a reușit să se mai impună în fața unor formații precum FC Hermannstadt, cu scorul de 3-2, și Poli Iași, cu scorul de 2-0.
În acest moment, echipa lui Gică Hagi ocupă poziția a opta a clasamentului, cu trei puncte în spatele celor de la Petrolul Ploiești, formație care ocupă locul șase, ultimul care asigură prezența în play-off.