Denis Alibec și Ionuț Larie au avut păreri opuse despre cum s-au desfășurat ostilitățile la Rapid – Farul, 1-1.
Primele două clasate din Superliga, Rapid și Farul, au încheiat la egalitate meciul jucat în etapa a 15-a din Superliga, 1-1.
Rezultatul l-a nemulțumit profund pe Denis Alibec, cel care a deschis scorul în Giulești, dar l-a entuziasmat pe colegul său din defensivă, Ionuț Larie, care a spus că elevii lui Adrian Mutu au fost superiori.
Denis Alibec și Ionuț Larie au văzut meciul dintre Rapid și Farul din unghiuri opuse. Dacă primul a repetat, la interviul de după meci, că este nemulțumit de rezultat, cel de-al doilea a recunoscut că este mulțumit cu acest punct scos de „marinari” lângă Podul Grant.
„Sunt puțin supărat pentru că nu am câștigat. Am fost timorați, nu am reușit să ne facem jocul nostru, și chiar nu sunt mulțumit.
Știam că vor lăsa spații în spatele lor, am lucrat asta și la antrenament. Mă bucur că am marcat, dar sunt supărat că nu am câștigat jocul.
Cred că am marcat foarte repede și lucrul acesta ne-a dat puțin înapoi. Pentru noi e un punct pierdut, noi jucăm doar la victorie, chiar dacă Rapid are o echipă foarte bună”, a declarat Denis Alibec.
„Meritau poate mai mult ei. În a doua repriză ne-au dominat clar. Ne bucurăm că am scos acest punct.
Ei au fost foarte buni astăzi, nu ne-a ieșit mai deloc jocul. Am avut mai multe ocazii în repriza a doua, dar atât am putut astăzi. Nu ne-a ieșit jocul, asta s-a văzut cu ochiul liber.
Dacă CFR bate ce meciuri mai are de disputat, suntem la egalitate. Am făcut un tur bun, dar nu vrem să ne oprim aici. Ne dorim să fim pe primele poziții. E prea lung drumul să ne gândim de acum la titlu”, a spus Ionuț Larie, după Rapid – Farul, 1-1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER