Dennis Politic a dat-o la pace cu Ovidiu Burcă, după ce a reacționat nervos când a fost schimbat în Dinamo – Farul: „Am fost supărat, dar nu îmi datorează nicio explicație”
Dennis Politic, extrema stânga în vârstă de 23 de ani de la Dinamo, a fost nervos după ce a fost schimbat în meciul cu Farul Constanța, dar după joc a explicat ce s-a întâmplat.
Dennis Politic a dat-o la pace cu Ovidiu Burcă, după ce a reacționat nervos când a fost schimbat în Dinamo – Farul
Meciul dintre Dinamo București și Farul Constanța s-a disputat vineri seară, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, în cadrul etapei a zecea din Superliga și s-a încheiat cu victoria campioanei, scor 2-0, după golurile marcate de către Constantin Budescu, în minutul 33., respectiv Ionuț Vînă, în minutul 90.
În minutul 72, Dennis Politic a fost înlocuit cu Ahmed Bani și i-a reproșat antrenorului că mai putea juca, iar Ovidiu Burcă a fost de-a dreptul surprins de reacția jucătorului.
După meci, Dennis Politic a recunoscut că a fost supărat, însă a revenit la sentimente mai bune la adresa antrenorului său.
„Suntem evident foarte supărați după acest meci. Cred că nu meritam să pierdem în această seară. Cred că am avut mult mai multe șanse decât ei. Am luat goluri mult prea ușor. Discutabil, poate puteam să avem un penalty. În fine, nu mai contează aceste lucruri, nici noi nu am reușit să o băgăm în poartă. Trebuie să strângem rândurile și să mergem înainte. Cred că lipsește un pic de concentrare, un pic de calitate și, de asemenea, un pic de noroc.
(n.r. despre calitatea slabă a terenului) Nu putem folosi asta ca scuză, și ei au jucat pe același teren și, din păcate, ei au plecat cu cele trei puncte.
(n.r. despre reacția nervoasă pe care a avut-o în momentul schimbării) Mister ia deciziile, nu a fost nimic negativ, eu doar îmi doream să continui să-mi ajut echipa. Am fost un pic supărat că am fost scos. Nu îmi datorează absolut nicio explicație. Pur și simplu a simțit nevoia să mă scoată și pentru că a fost terenul greu, în urma șutului am avut o crampă și a simțit nevoia să mă scoată.
Vreau să le mulțumesc suporterilor că continuă să fie lângă noi, să ne susțină. (n.r. unii jucători au fost înjurați de către suporteri) Îi înțelegem și pe ei, presiunea este mare, frustrarea este mare. Nu avem ce face, decât să mergem înainte cu capul sus”, a spus Dennis Politic, la flash-interviul de după meci.