Pe Dan Petrescu și Ioan Ovidiu Sabău îi leagă o prietenie de 35 de ani. S-au întâlnit pentru prima dată la naționala de juniori și au ajuns să se înțeleagă din priviri la prima reprezentativă a României. Din 1989 și până în 2000 cei doi au împărțit în zeci de meciuri istorice flancul drept al trenului la echipa națională. Sabău și Petrescu obișnuiau să se întâlnească în dese rânduri, după ce Petrescu s-a mutat la Cluj Napoca, înainte ca primul să revină în fotbal.
„Un om și un antrenor, un fost coleg pe care îl respect foarte mult. Pentru el înseamnă acest meci să continue să lupte pentru câștigarea campionatului, la mine e un alt obiectiv, să salvez echipa de la retrogradare. Înainte ne-am mai întâlnit, destul de rar, pentru că el era foarte ocupat, eu eram mai liber, dar mai comunicam prin mesaje, vorbeam la telefon.
Este o relație specială, am jucat atâția ani, ne leagă nu doar faptul că am fost colegi, dar și o prietenie de atâta timp. Am jucat împreună și la juniori, la echipa națională de juniori. Ne leagă foarte multe amintiri frumoase. O prietenie de foarte mult timp și eu nu vreau să stric această relație, nu am de gând”, a povestit Sabău.
O singură înfrângere are Universitatea Cluj de când Sabău a preluat echipa, iar schimbarea este apreciată și de Dan Petrescu. „De la venirea lui Sabău s-au făcut multe lucruri pozitive. Echipa arată excelent”, a spus tehnicianul CFR-ului.
Cei doi sunt extrem de diferiți pe banca tehnică, prin modul în care trăiesc jocurile. „Trăirile sunt diferite. Eu sufăr în interior, nu știe nimeni ce am în interior. La el probabil se vede mai mult pentru că are acele reacții. Eu am alte trăiri, așa simt eu. Nu știu dacă e bine să țin mai mult în mine.
Mă concentrez foarte mult pe o comunicare cu jucătorii, ca să pot să fiu util și să nu arăt urât la televizor, de multe ori. Îmi dau și eu seama că am făcut și eu greșeli în trecut, e important să învățăm și atunci mă concentrez foarte mult pe această comunicare directă, pe încurajări, pe anumite intervenții în care să corectez și să încurajez și este o legătură foarte puternică între mine și ei”, a spus Sabău.
Opt au fost meciurile în care Petrescu s-a duelat cu Sabău din postura de antrenori. Prima întâlnire a avut loc în 2005, într-un Gloria – Sportul (2-0), cu „Moțul” antrenor la Bistrița, iar ultimul duel a fost în 2009, într-un Unirea Urziceni – Poli Timișoara (0-0). Dan Petrescu a câștigat 3 partide împotriva lui Neluțu Sabău, toate în dueluri Unirea Urziceni – Gloria Bistrița, în timp ce fostul mijlocaș are două victorii.
sursă foto: SuperLiga
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER