În seara aceasta, de la ora 21.15, „Derby-ul Craiovei”, Universitatea Craiova – FC U Craiova, îşi consumă încă un episod, în cadrul ultimei etape a turului Superligii, partidă arbitrată de Radu Petrescu.
Cele două echipe nu traversează o formă prea bună, dar ambele s-au impus cu 1-0 în partidele din Cupa României, de la mijlocul săptămânii, refăcându-şi oarecum moralul înaintea Derby-ului Craiovei.
Partida care naşte mari orgolii în capitala Olteniei este considerată de ambele tabere ca un prilej de relansare sau chiar de salvare a sezonului actual.
Universitatea Craiova l-a recuperat pe portarul David Lazar, cel care declarase forfait tocmai când a avut ocazia să apere, în meciul din Cupa României, cu UTA Arad. De asemenea, în lot a revenit şi bosniacul Elvir Koljic, care nu a ratat partidele cu Rapid şi UTA, el nefiind la nivelul scontat din punct de vedere fizic.
Totuşi, Gjoko Zajkov Ştefan Baiaram şi Florin Borţa rămân indisponibili şi nu pot fi utilizaţi în seara aceasta de Corneliu Papură.
„Lăzărică va face parte din lot, după ultimele investigații nu este nimic grav, problemele sunt aceleași ca la partida din Cupa și Giulești. Fane Baiaram nu se antrenează cu echipa, la fel și Borța. Elvir Koljic se antrenează normal, este în lot.
A fost o decizie pur tactică să nu facă parte din lot pentru că știam că vom juca cu un junior în atac. Nu avea rost să îl ținem pe drumuri, am preferat să rămănă pentru că a avut oscilații în pregătiri și am considerat că este mult mai bine să îi creștem nivelul de pregătire”, a declarat Dragoş Bon.
De partea cealaltă, antrenorul Giovanni Constantino poate beneficia de aportul a trei jucători foarte importanţi, argentinianul Juan Bauza și belgianul William Baeten, care au revenit după accidentări, dar şi francezul Lacroix, căruia i-a expirat suspendarea, el evoluând şi în meicul din Cupa României, de la Zalău.
Practic, tehnicianul italian poate opta pentru cea mai bună formulă, din lotul pe care-l are la dispoziţie, una dintre dileme fiind legată de alegerea jucătorului U21, variantele fiind: R. Popa, Blănuţă sau Buta.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER