Detaliile fabuloase ale afacerii prin care „regele exporturilor” din portul Constanța intră în acționariatul de la Farul! Noul milionar pe care Gică Hagi l-a atras în proiectul său ar urma să cumpere procentele lui Ciprian Marica. EXCLUSIV
Gică Hagi vrea să o ducă pe Farul Constanța la un alt nivel și pentru a face acest lucru a căutat oameni de afaceri cu potență financiară pe care să îi atragă alături de el.
De curând, a apărut numele lui Daniel Moraru, un nume de rezonanță printre bogătașii de la malul mării, datorită businessurilor pe care le desfășoară în Port.
Detaliile fabuloase ale afacerii prin care „regele exporturilor” din portul Constanța intră în acționariatul de la Farul
ProSport a aflat detalii absolut spectaculoase despre intrarea lui Moraru în acționariatul de la Farul. Sursele noastre susțin că el ar urma să preia pachetul de acțiuni al lui Ciprian Marica, în contextul în care acesta se gândește de ceva vreme să iasă din proiectul „Regelui”. În acest sens ar sta și faptul că Marica și-a făcut propria academie la București, dar și că a lipsit din ce în ce mai mult din activitățile legate de tot ce se întâmplă la gruparea de pe litoral.
Ultima dovadă este și absența de la inaugurarea investiției de 8.000.000 de euro, catalogată de Gică Hagi drept „cea mai frumoasă zi din viața mea”. În plus, din informațiile noastre, se apropie termenul la care fostul atacant al naționalei României ar trebui să aducă o sumă importantă de cash, undeva spre 3.500.000 de euro, în contul procentului pe care îl deține.
Marica nu ar vrea să facă acest lucru, deși ar dispune de lichiditățile necesare. Astfel, Moraru ar cumpăra acțiunile lui Marica, dar se pare că ar mai lua un pachet și de la Gică Hagi. Lucrurile se vor limpezi în perioada următoare, după ce părțile vor finaliza negocierile și se va cunoaște exact noul acționariat al formației dobrogene.
Gică Hagi, discurs emoționant la inaugurarea hotelului de 8.000.000 de euro
Miercuri, în cadrul evenimentului de inaugurare a unui hotel ultramodern pentru academia de fotbal care îi poartă numele, Gică Hagi a vorbit despre plăcerea sa de a investi în fotbalul românesc.
„Am avut plăcerea să fac lucrul asta, să întorc fotbalului tot ce mi-a dat. Sunt cine sunt datorită fotbalului.
Atunci, lucrul pe care puteam să-l fac era să ajut. Și pe mine m-au ajutat alții, așa că am zis și eu să investesc în copii. Dacă vrei să trăiești bine 100 de ani, trebuie să investești în copii. La rândul lor, cresc, iar la un moment dat dau și ei înapoi.
E plăcerea mea de a investi, de a deschide o academie în locul în care m-am născut, unde am crescut și cred că am făcut o treabă excelentă împreună.
Nu e vorba câți bani s-au băgat, atâta timp cât s-au făcut lucruri de calitate. Academia noastră a ajutat și a furnizat jucători la nivelul cel mai mare: cupe europene, campionate europene, calificări”, a spus Gică Hagi.