Gigi Becali susține că și Mihai Rotaru se implică în tactica Universității Craiova și chiar face „schimbări” în echipa antrenată acum de Laszlo Balint.
Patronul de la FCSB este convins că patronul grupării din Bănie „controlează și temperatura la care se fac antrenamente”.
Gigi Becali spune că planul său pe termen scurt este să-și recupereze investițiile, pentru ca mai apoi să renunțe la FCSB. Returul dintre FCSB și Saburtalo se va disputa joi, pe Arena Națională din București, la orele 20:30.
Gigi Becali a subliniat încă o dată că face totul la FCSB, dar dă și exemplul lui Mihai Rotaru, care ar proceda similar la Universitatea Craiova.
„Eu am ştiut să lucrez şi de asta nu sunt în faliment. E greu de făcut fotbal în România. Eu am ştiut să lucrez, am controlat eu totul. Şi schimbări, şi echipă, tot. Cine să existe să facă ca mine? Toţi au pus manageri şi au intrat în groapă. Nu există să comande cineva pe averea ta. Singurii oameni care am rezistat suntem eu, Hagi şi Rotaru. Controlează şi temperatura la care se fac antrenamente. Du-te, bă! Există schimbare fără să nu o facă el? Nu există aşa ceva. Nu se ştie despre el, că nu le zic”, a declarat Gigi Becali, conform as.ro.
Nu schimb eu antrenorul acum, ţaca-paca. Nu! O să văd ce se întâmplă. Nu e mare lucru să întoarcem rezultatul (n.r cu Saburtalo). E 1-0, aia e echipă să ne bată? Nu e problemă de ei, că o să-i scoatem pe ăştia, dar mai departe ce facem? Dacă jucăm aşa cu o echipă tare ne dă 4-5, ne facem de râs” – Gigi Becali, patron FCSB
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER