Dezvăluire uluitoare: Gică Hagi, la Dinamo cu Mircea Lucescu. Cine îl dă de gol pe „Rege”
Pe vremea când evolua la Sportul Studențesc, Gheorghe Hagi era dorit de Steaua, însă el, de fapt, ar fi preferat un transfer la rivala Dinamo, iar asta deoarece Mircea Lucescu îi antrena pe „câini”.
Ce a putut să declare Gică Hagi la Sportul, deși era dorit de Steaua: „M-aș duce la Dinamo”
Mircea Geoană, adjunctul secretarului general NATO, a dezvăluit că Gică Hagi, pe vremea când juca la Sportul Studențesc București, a fost tentat să se transfere la Dinamo, deși el, de fapt, avea să ajungă la rivala Steaua. Mircea Lucescu îi antrena pe „câini” la acea vreme, iar acesta ar fi principalul motiv pentru care „Regele” își dorea mai mult să ajungă la formația din Ștefan cel Mare.
„Și vă dau acum din casă și sper ca Gică să nu se supere pe mine. Când l-am întrebat ce face după Sportul, că era așa, o perioadă de tranziție, mi-a zis: «Am o propunere foarte puternică de la Steaua, dar dacă ar fi după mine, m-aș duce la Dinamo pentru că-i Mircea Lucescu antrenor acolo!». Asta e o poveste autentică”, a declarat Mircea Geoană pentru GSP.
- După Campionatul Mondial din 1990, cel care a avut loc în Italia, Real Madrid plătea 4,3 milioane de euro pentru a-l transfera pe Gheorghe Hagi de la Steaua București.
Mircea Geoană, dezvăluiri uluitoare despre începuturile lui Gică Hagi: „Venea la noi acasă și bea Cico”
Mircea Geoană, adjunctul secretarului general al NATO, a rememorat o poveste extrem de haioasă cu Gică Hagi.
„Nu am cum să nu fiu îndrăgostit în eternitate cu privire la Gică Hagi. Sunt și alți jucători pe care i-am văzut când eram mic, apoi când am crescut, foarte mulți talentați. Dar ce are Gică în el, geniul, munca… Vă dau un exemplu din tinerețe. Noi suntem prieteni cu el de când a venit în București, de la Farul, la Sportul Studențesc. Și-a fost mare competiție între Valentin și Nicu.
El juca la Sportul, avea două cartonașe galbene și venea la noi acasă, undeva prin Banu Manta. Cu două cartonașe galbene putea juca doar la tineret. La 17-18 ani câți avea, bea Cico și la ora 9:15 a zis: «Mă duc să mă culc că mâine am meci».”, a mai spus Geoană pentru sursa de mai sus.