Dezvăluiri de ultimă oră despre Andrei Vlad, după ce portarul lui FCSB a urlat de durere și a ieșit din antrenament. Cum se simte cel considerat la un moment dat de Gigi Becali „Messi al portarilor” | EXCLUSIV

Andrei Vlad a trecut prin momente teribile după ce s-a accidentat la antrenamentul celor de la FCSB, iar cel considerat de Gigi Becali „Messi al portarilor” va face luni mai multe investigații amănunțite.

Cum se simte Andrei Vlad după accidentarea care l-a făcut să urle de durere

Andrei Vlad a urlat de durere după intrarea lui Mihai Lixandru, dar portarul se simte acum puțin mai bine, după ce a acuzat probleme serioase la gleznă.

Totuși, rezerva lui Ștefan Târnovanu ar urma să nu facă parte din lotul celor de la FCSB, la meciul cu UTA. Partida se joacă luni seara, la Arad, de la ora 21:30, în etapa a șaptea din Superliga.

Din informațiile ProSport, Andrei Vlad face luni dimineața investigații amănunțite, inclusiv un RMN, pentru a se vedea exact gravitatea accidentării. Cert este că, la prima vedere, nu pare ceva foarte grav în cazul portarului.

Mihai Stoica: „Aș vrea să plece Vlad de la FCSB, dar trebuie să plătească cineva!”

Înainte de debutul sezonului, Mihai Stoica a vorbit despre situația lui Andrei Vlad. Portarul poate pleca de la FCSB doar în schimbul unei sume de bani.

(n.r. – Andrei Vlad) Va rămâne la noi. Dacă va avea vreo ofertă să plece, trebuie să aducem portar. Şi aşa cred că trebuie să aducem încă un portar. Cum are Inter, portar de 40 de ani, cum are City.

E o situaţie ingrată cea în care se află (n.r. – Vlad), dar e jucătorul nostru. Se antrenează foarte bine, e un băiat bun, dar Târnovanu e portarul numărul 1. Nu există nicio echipă în lume care să aibă un al doilea portar. Au fost Navas cu Donnarumma şi gata. Nu există aşa ceva. La Inter e Onana, iar Handanovic are 39 de ani.

Aş vrea să plece Vlad, dar pentru asta trebuie să plătească cineva”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Foto: Digi Sport

Publicat: 27 08. 2023, 15:22
Actualizat: 27 08. 2023, 15:29