Noul tehnician al Rapidului, nord-irlandezul Neil Lennon, a dezvăluit pentru presa scoțiană cum a ajuns să antreneze echipa din Giulești.
Lennon spune că i-a trimis un CV acționarului majoritar Dan Șucu, după ce fusese contactat de un agent, iar prima discuție cu oficialul Rapidului a avut-o pe Zoom.
Lennon a susținut marți, 21 mai, prima conferință de presă ca antrenor al Rapidului. El a semnat un contract pe două sezoane, perioadă în care va primi 40.000 de euro lunar.
„Am fost contactat de un agent, am trimis CV-ul, apoi am discutat cu clubul printr-o întâlnire pe Zoom. Acum vreo zece zile m-am întâlnit la Atena cu proprietarul și am fost foarte impresionat de el.
Are planuri mari pentru club! A preluat clubul doar de doi ani, dar și-a pus deja amprenta. Este un om cu principii solide și mi-a plăcut foarte tare de el și de proiectul pe care mi l-a prezentat.
Vor să schimbe mentalitatea și intensitatea antrenamentelor și să aducă puțin mai multă disciplină”, a declarat Neil Lennon, potrivit publicației scoțiene Glasgow Times.
Tehnicianul nord-irlandez nu a mai pregătit nicio echipă din octombrie 2022, când pleca de pe banca tehnică a ciprioților de la Omonia Nicosia. Lennon a spus că Șucu are planuri mari pentru Rapid și, deși a preluat echipoa doar de doi ani, a început să-și pună amprenta asupra clubului.
Tehnicianul a sintetizat, pentru presa scoțiană, evoluția Rapidului în sezonul care se apropie de final. Echipa alb-vișinie a încheiat sezonul regulat pe locul 2, după care și-a pierdut din forță și a ieșit din lupta pentru titlu.
Lennon este convins că se mulează pe principiile lui Dan Șucu și spune că va aduce un nou suflu și o cultură diferită.
„Este foarte incitant pentru mine. Fotbalul românesc a fost într-un fel în stare de blocaj în ultimele două decenii, dar este din nou în creștere”, a mai precizat el.
Tehnicianul a amintit că naționala României s-a calificat, din nou, la Campionatul European, și a mai precizat că doi dintre jucătorii exponențiali din anii ’90, Gică Hagi și Dan Petrescu, antrenează în Superligă.
Și alt jucător al „Generației de Aur” pregătește o echipă din prima divizie. Dorinel Munteanu este pe banca tehnică a Oțelului din iulie 2021, când echipa era în Liga 3, și a promovat-o până în Superligă. În acest sezon a terminat play-out-ul pe locul 2 și a jucat finala Cupei României, pierdută la loviturile de departajare în fața divizionarei secunde Corvinul Hunedoara.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER