Diego Simeone a fost la un singur pas să antreneze echipa condusă de Gigi Becali, FCSB, în 2011. Mihai Stoica a povestit despre cum actualul antrenor de la Atletico Madrid a fost foarte aproape să ajungă la actualul lider din Superliga, pe când tocmai încheiase o experiență în Italia.
Chiar dacă nu s-a ajuns la discuții despre bani, Simeone ar fi fost interesat de o experiență în România, mai ales că venea după o perioadă mai proastă, la Catania. Cu toate acestea, soarta i s-a schimbat radical și a ajuns să fie cel mai bine plătit antrenor din Europa.
Mihai Stoica a vorbit despre cum Diego Simeone putea ajunge pe banca celor de la FCSB. Acesta susține că actualul tehnician de la Atletico Madrid, echipă alături de care a reușit să cucerească trofee importante, era dispus să accepte o experiență în România. Astfel, au existat chiar discuții cu sora antrenorului, care îl reprezenta în acel moment, dar lucrurile s-au schimbat radical în 2011, iar Simeone a ajuns în Spania.
„Am vorbit cu sora lui (n.r. a lui Diego Simeone) înainte de a ajunge la (n.r. Atletico) Madrid. Era liber şi era interesat. Nu am ajuns să vorbim despre bani, dar era interesat să vină să antreneze Steaua la momentul ăla (n.r. FCSB). Sora lui îl reprezenta. Avocat de la Buenos Aires. Este incredibil aşa ceva. Avusese experienţa aia la Catania care nu a fost mai nimic şi uite-l cel mai bine plătit antrenor din istoria fotbalului, dar care a transformat un club”, a declarat Mihai Stoica, conform orangesport.ro.
Chiar dacă putea ajunge să antreneze în România, la FCSB, cariera lui Diego Simeone s-a schimbat radical în 2011. Argentinianul a ajuns pe banca celor de la Atletico Madrid, echipă alături de care a cucerit nu mai puțin de opt trofee. Fiind în prezent cel mai bine plătit antrenor din Europa, Simeone mai are contract cu trupa de pe Wanda Metropolitan până în 2027.
În actualul sezon de La Liga, Atletico Madrid a reușit să acumuleze 48 de puncte în 24 de etape, ocupând locul 4, ultima poziție ce asigură participarea directă în grupele UEFA Champions League.
Atletico nu se luptă doar în campionatul intern. Trupa lui Diego Simeone încearcă să ajungă cât mai sus și în UEFA Champions League. Pe 20 februarie 2024, pe Wanda Metropolitan va sosi Inter Milano, pentru optimile de finală ale Ligii Campionilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER