„Din nou pe lista de cumpărături”. Scoțienii au anunțat că Darius Olaru este o țintă de transfer pentru Rangers, chiar înaintea meciului cu FCSB
Căpitanul Darius Olaru este, din nou, pe lista de cumpărături, fotbalistul fiind o țintă de transfer pentru Rangers, chiar înaintea meciului cu FCSB.
Fotbalistul a marcat zece goluri și cinci pase decisive reușite în 18 meciuri jucate în acest sezon, astfel că acestuia le-a atras atenția celor de la Glasgow Rangers.
FCSB urmează să se întâlnească cu cei de la Rangers în Europa League joi, 24 octombrie, de la ora 22.00.
Jurnaliștii scoțieni au anunțat că fotbalistul Darius Olaru este o țintă de transfer pentru Rangers, chiar înaintea meciului cu FCSB
Chiar înainte de partidă, scoțienii au anunțat că Darius Olaru este dorit de Rangers.
„Darius Olaru a reprezentat un subiect de interes pentru Rangers înainte. Fotbalistul continuă să aibă o influență uriașă la echipa din România, chiar dacă Gigi Becali nu este întotdeauna mulțumit de el (n.r. pentru că se ceartă cu arbitri). Rangers nu a mai avut un jucător care să se ia la ceartă cu arbitrii de la Barry Ferguson. Poate lui Becali nu îi place, dar Olaru demonstrează că este un căpitan bun.
Cu zece goluri și cinci pase decisive în 18 meciuri în acest sezon, internaționalul român de 26 de ani are cifrele la care Diomande, Tom Lawrence și Nedim Bajrami își doresc să ajungă. Cu probleme în relația cu clubul său (n.r. aluzie la criticile lui Gigi Becali), Olaru ar putea fi dornic să plece.
Clauza de reziliere a lui Olaru, așa cum a detaliat Becali, este de cinci milioane de euro, similară cu suma plătită pentru Diomande. Cel mai mare obstacol al lui Rangers în calea succesului nu este lipsa fondurilor, ci necesitatea de a cheltui banii corect. Cu anumite ajustări care trebuie făcute la mijlocul terenului, numele lui Olaru ar trebui să fie din nou pe lista de cumpărături”, au scris cei de la Rangers News.
Ce a spus Darius Olaru, după Dinamo București – FCSB 0-2
Gruparea condusă de Gigi Becali a reușit să-i învingă pe dinamoviști, iar la scurt timp după victorie Darius Olaru a vorbit despre evoluția echipei la care este căpitan.
„Acesta este primul obiectiv, să prindem play-off-ul. Nu ne gândeam la începutul campionatului că vom ajunge abia acum pe loc de play-off. Ne bucurăm că am câștigat în derby. Îmi vine să cred că am ajuns la atâtea victorii, știu cât lucrăm, ce facem la antrenament, era momentul.
Eu cred că prin experiență am câștigat. Am reușit să marcăm prin ocaziile avute, chiar dacă nu am avut și noi multe situații. Experiența acumulată și în Europa, în ultimii ani, nu doar în campionat a contat. Am avut o lovitură, o am de la meciul cu PAOK, am căzut pe ea și nu am vrut să risc, sunt OK”, a spus Darius Olaru, potrivit Digisport.