Dinamo pregătește lotul pentru sezonul viitor, după ce a evitat retrogradarea în barajul cu FK Miercurea Ciuc. Atacantul din naționala Madagascarului a semnat și va avea un salariu de 8.000 de euro pe lună.
Conducerea clubului din Ștefan cel Mare s-a despărțit de șase jucători la finalul acestui sezon. Acum au început campania de transferuri, iar una din mutările făcute de „câini” a fost prelungirea contractului lui Hakim Abdallah, atacant care a impresionat în acest sezon.
Conducerea lui Dinamo a decis să renunțe la atacantul Goncalo Gregorio și să continue sezonul viitor cu Hakim Abdallah. Atacantul din Madagascar mai are contract până în 2025 și va rămâne la echipa la care a avut un sezon destul de bun, dar cu un final care i-a scandalizat pe fani.
În finalul acestui sezon, Abddallah și-a lăsat echipa la greu după ce a avut o intrare criminală la Romario Benzar, în meciul Botoșani – Dinamo 2-1. Fundașul moldovenilor a ieșit cu ambulanța de pe teren și a suferit un traumatism cranio-cerebral acut deschis, cu o plagă zdrobită parietală, de aproximativ 5 centimetri. Pentru faultul extrem de dur comis de jucătorul dinamovist, a primit o suspendare de șase etape și o amendă de 10.000 de lei.
Hakim Abdallah va continua și din vară la Dinamo unde va avea un salariu de opt mii de euro pe lună. Internaționalul malgaș a marcat de cinci ori și a oferit două pase decisive în acest sezon. Jucătorul e cotat la 350.000 de euro, potrivit Transfermarkt.
Clubul din Ștefan cel Mare a anunțat pe rețelele de socializare că se desparte de șase jucători. Printre aceștia sunt și două nume surprinzătoare: Domagoj Pavicic și Goncalo Gregorio. Acestora li se mai alătură Daniel Iglesias, Ricardo Grigore, Neluț Roșu și Edgar Ie.
„MULȚUMIM!
Dinamo este emoție, Dinamo înseamnă bucurie, Dinamo reprezintă, pentru fiecare dintre noi, o călătorie în alb și roșu spre elită. Mersul fotbalului are însă și altfel de clipe, de încheiere a raporturilor contractuale, de mulțumiri publice.
Această călătorie a ajuns la capăt pentru o parte dintre componenții echipei noastre, aflați la final de contract cu Dinamo. Din Academie, de două sezoane, un campionat sau o jumătate de an, fiecare dintre ei a încercat să ridice nivelul echipei. Unii au reușit, alții, nu.
Nu ne rămâne decât să le mulțumim că au îmbrăcat, cu mândrie, tricoul lui Dinamo și să le urăm mult succes în carieră! Mulțumim, în ordinea numerelor de tricou Dinamo, Gonçalo Gregório, Daniel Iglesias, Domagoj Pavičić, Ricardo Grigore, Neluț Roșu și Edgar Ié!”, este mesajul transmis de Dinamo pe rețelele de socializare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER