Dinamo a dat cea mai importantă lovitură! Fotbalistul dorit de Dan Şucu la Rapid şi lăudat de Gigi Becali a semnat până în 2027 cu „câinii”
Dinamo a reușit să îl convingă pe Dennis Politic, lăudat de Gigi Becali și dorit de Dan Șucu la Rapid, să își continue cariera în „Groapă”.
După ce a reușit să salveze pe Dinamo de la retrogradare, Dennis Politic și-a prelungit contractul cu gruparea alb-roșie până în 2027, punând astfel stop speculațiilor care îl dadeau ca și plecat din Ștefan cel Mare.
Clubul Dinamo a anunțat prelungirea înțelegerii cu Dennis Politic până în 2027 prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele sociale.
Eroul „câinilor” din barajul cu Csikszereda și-a prelungit contractul până în 2027
Dorit de Dan Șucu la Rapid, dar și de Mihai Rotaru la Universitatea Craiova, Dennis Politic și-a prelungit contractul cu gruparea alb-roșie până în 2027, punând astfel stop zvonurilor care îl dadeau ca și plecat din Ștefan cel Mare. Cu un contract sensibil mărit, mijlocașul ofensiv a fost convins să semneze extinderea contractului. Aproximativ 8.000 de euro pe lună era remunerația lui Dennis Politic la Dinamo.
Clubul Dinamo a anunțat oficial prelungirea înțelegerii prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare.
„Dinamo 1948 București și mijlocașul ofensiv Dennis Politic au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului până la 30 iunie 2027, a anunțat administratorul special Andrei Nicolescu.
Cel mai bun jucător al sezonului trecut, 36 de meciuri, 8 goluri și două pase decisive pentru Dinamo în SuperLigă și în Cupa României, Dennis Politic a făcut primii pași în fotbal la FC Brașov și a terminat junioratul la Academia lui Manchester United.
Dincolo de cifre, Dennis Politic s-a format în Anglia, în țara unde fotbalul este religie. Port Vale (45/12), Bolton (30/5), Salford (11/2) și Cremonese (3/-) sunt cluburile la care a jucat Dennis Politic în carieră, în paranteză fiind numărul de meciuri și goluri pentru fiecare echipă”, a anunțat gruparea alb-roșie.
Obiectiv îndrăzneț setat de Dennis Politic în noul sezon
Dennis Politic, cel mai bun jucător al lui Dinamo în sezonul trecut, are obiective mărețe cu Dinamo. El anunță că vrea să lupte pentru play-off cu gruparea alb-roșie, iar el să aibă un sezon și mai bun decât cel încheiat, când a reușit 8 goluri în 32 de meciuri jucate în tricoul „câinilor”.
„A fost scurtă vacanța, dar benefică. Cred că după un sezon destul de dificil din punct de vedere fizic și mental chiar aveam nevoie. Mă bucur că, deși a fost scurtă, am reușit să plec și să mă relaxez un pic.
Da, sunt aici, deci continui. Bineînțeles, sperăm ca sezonul acesta să fie mai bun decât cel trecut și de astăzi începem din nou munca. Abia am ajuns, deocamdată nu am văzut fețe noi. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu colegii și să văd ceva băieți noi aici.
Îmi propun să am un sezon mai bun decât precedentul, să terminăm mai sus, să nu se mai pună problema să ne batem la retrogradare și eu personal să am mai multe reușite și să rămân sănătos. Cu ajutorul lui Dumnezeu să prindem play-off-ul, de ce nu?”, a declarat Dennis Politic, la reunirea lotului.
Curg veștile senzaționale pentru idolul fanilor dinamoviști
Dennis Politic traversează o perioadă fastă, atât ddin punct de vedere profesional, unde abia ce și-a prelungit contractul cu Dinamo, dar și în viața personală, un de soția sa i-a dat o veste fabuloasă. Mijlocașul ofensiv al „câinilor” va deveni tată pentru prima dată.
„Iubirea face o familie şi a noastră este pe cale să crească! Incredibil de fericiţi să anunţăm că aşteptăm primul nostru copil”, a scris Diana Politic pe Instagram.