Dinamo a oficializat primul transfer al iernii! Vedeta a ajuns deja în cantonamentul din Turcia și s-a pozat cu tricoul „câinilor”: ce număr va purta
Primul transfer al iernii făcut de Dinamo a ajuns în cantonamentul din Antalya și a făcut prima poză în tricoul „câinilor”.
Formația din Șoseaua Ștefan cel Mare se află în stagiul de pregătire din Turcia, unde antrenorul Zeljko Kopic a plecat fără niciun jucător nou. Abia după ce jucătorii au aterizat și s-au cazat, pe canalele de comunicare ale „câinilor” a fost anunțat transferul lui Darko Velkovski, fundaș central cu 48 de meciuri jucate pentru Macedonia de Nord.
Acum, el făcut juncțiunea cu restul lotului și a primit echipamentul din partea conducerii clubului. Poza a fost realizată informal, în holul hotelului, și fost dezvăluit, fără intenție, numărul pe care îl va purta în 2024 cel mai titrat dintre fotbaliștii „câinilor”.
Dinamo a oficializat primul transfer al iernii! Darko Velkovski a ajuns deja în cantonamentul din Turcia și s-a pozat cu tricoul „câinilor”
Darko Velkovski a ajuns în Turcia în cursul zilei de sâmbătă și s-a alăturat noilor săi colegi de la Dinamo, alături de care va încerca să evite retrogradarea.
Fundașul central este, de departe, cel mai bine cotat fotbalist din lotul lui Zeljko Kopic, iar antrenorul croat s-a declarat foarte mulțumit după ce s-a făcut acest transfer.
În cursul zilei de duminică, pe rețelele de socializare ale clubului a fost prezentată prima poză cu Darko Velkovski îmbrăcat cu tricoul lui Dinamo, însoțită de mesajul „Bine ai venit, Darko!”.
În fotografie se observă cum atât pe șortul jucătorului, cât și pe tricou, în partea din dreapta, este imprimat numărul 68. Cum acesta nu a aparținut niciunui alt fotbalist de la Dinamo în prima parte a sezonului, este foarte probabil ca acest kit de echipament să fi fost personalizat după gusturile nord-macedoneanului pentru meciurile oficiale.
Zeljko Kopic, încântat de transferul lui Darko Velkovski la Dinamo: „Are o personalitate puternică”
Antrenorul lui Dinamo, Zeljko Kopic, spune că îl cunoaște foarte bine pe Darko Velkovski din vremea în care cei doi erau adversari în Croația și a dat asigurări că acesta reprezintă un mare câștig pentru „câini”.
„Darko este un jucător care a câştigat şapte trofee în cariera sa şi a jucat de 48 de ori pentru echipa sa naţională. Îl cunosc foarte bine din vremea când a jucat la Rijeka cu care a câştigat de două ori Cupa Croaţiei.
La 28 de ani, este în perioada ideală, de asemenea, este un mare profesionist şi un jucător de echipă cu o personalitate puternică”, a declarat Zeljko Kopic, potrivit iamsport.ro.