Dinamo București, ofertă pentru Filip Bradaric, vicecampion mondial cu Croația! Ce salariu a cerut fotbalistul de 31 de ani

Dinamo București, ofertă pentru Filip Bradaric, vicecampion mondial cu Croația! Ce salariu a cerut fotbalistul de 31 de ani
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo București i-a făcut o ofertă lui Filip Bradaric, în încercarea de a da una dintre cele mai importante lovituri din ultimii ani în România pe piața transferurilor.

În vârstă de 31 de ani, mijlocașul defensiv este legitimat în prezent la Zrinjski Mostar, grupare din Bosnia Herțegovina, iar anterior a mai bifat de-a lungul carierei sale echipe precum Hajduk Split, formația din orașul său natal, cea care l-a lansat de altfel în fotbalul mare, Rijeka, Cagliari, Celta Vigo, Al-Ain sau Al-Ahli, ultimele două din Arabia Saudită.

Dinamo București a încercat să dea marea lovitură și să transfere un vicecampion mondial

Internațional croat, cu 6 selecții adunate până în prezent, Filip Bradaric a făcut parte din lotul care în 2018 a ajuns până în finala Cupei Mondiale din Rusia, care a fost pierdută în fața Franței cu scorul de 4-2.

La acel turneu final, mijlocașul defensiv a fost folosit într-un singur meci, fiind introdus pe teren în locul lui Luka Modric, în minutul 65 al unui meci disputat de Croația în compania Islandei în faza grupelor, câștigat de echipa lui Bradaric cu scorul de 2-1.

Principalele argumente ale „câinilor” pentru aducerea experimentatului fotbalist croat au fost reprezentate de faptul că antrenorul lui Dinamo este un alt croat, Zeljko Kopic, după cum se știe deja foarte bine, și, în plus, de aspectul că Bradaric nu se află în prezent chiar în cel mai bun moment al carierei sale, ajungând în august 2023 la Mostar, după ce anterior a fost liber de contract timp de aproape un an, din septembrie 2022, de când s-a despărțit de saudiții de la Al-Ahli.

Demersul „câinilor” a eșuat lamentabil când a venit vorba despre partea financiară

Doar că, potrivit fanatik.ro, mijlocașul defensiv nici nu a dorit să audă de posibilitatea de a ajunge la Dinamo și a refuzat ferm un astfel de scenariu.

În plus, el solicita un salariu de 150.000 de euro pe an și este greu de crezut că oficialii clubului din „Ștefan cel Mare” ar fi putut să îi satisfacă această pretenție, în contextul bine-cunoscut în care „câinii” se confruntă, deja de destul de mult timp, cu probleme financiare mari.

Așadar, această mutare nu mai este deja de actualitate, așa cum pare că este cazul și cu o altă pistă tatonată de dinamoviști în această perioadă, reprezentată de Damjan Djokovic de la FCSB, un alt croat, care reprezintă încă o variantă pentru Rapid. 

În concluzie, Dinamo rămâne fără vreo mutare realizată până acum în această iarnă, deși administratorul special Andrei Nicolescu le-a dat în mai multe rânduri asigurări suporterilor echipei că aceasta se va întări considerabil în pauza competițională.

 

Publicat: 01 01. 2024, 22:42