Dinamo București, reacție în forță după ce a fost învinsă, în instanță, de Mircea Rednic și a devenit bună de plată: „Rufele nu se spală în afara familiei!”. EXCLUSIV

Dinamo București a reacționat prompt după ce a pierdut procesul cu Mircea Rednic.

Miercuri, Curtea de Apel București i-a dat câștig de cauză lui Mircea Rednic, în procesul cu Dinamo, în privința celor patru salarii restante din 2021, când tehnicianul a stat 12 partide pe banca formației din Capitală.

Prin urmare, Dinamo va trebui să-i achite, lui Mircea Rednic, suma de 32.000 de euro.

Dinamo București, reacție în forță după ce a pierdut procesul cu Mircea Rednic

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, susține că se simte ușurat după ce procesul cu Mircea Rednic s-a încheiat. Totodată, spune că „Puriul” își va primi banii restanți.

În plus, oficialul lui Dinamo mărturisește că a avut „un sentiment neplăcut”, în perioada în care clubul din „Ștefan cel Mare” s-a luptat, în instanță, cu Mircea Rednic, atrăgând atenția la faptul că „rufele nu ar trebui spălate în afara familiei”.

„Chiar dacă există o cale extraordinară de atac, n-o să mai fie folosită. Decizia este definitivă, o să i se dea banii. Este o ușurare așa… pentru că duelul acesta fratricid nu face bine nimănui și bine că s-a terminat. Și mie îmi pare rău de situația creată, pentru că a fost o chestie în familie și rufele nu este bine să fie spălate în afara familiei. Ok, s-a terminat așa cum s-a terminat. Vom respecta decizia instanței, o să-i fie făcută plata și să plecăm cu toții sănătoși mai departe, să ne ocupăm de lucrurile care contează.

Nu știu să vă spun dacă au avut loc discuții între Mircea și club. Dar, dacă zice că n-au avut loc, probabil că n-au avut loc. Nu pot să comentez mai mult decât din perspectiva administratorului judiciar, care a încercat să-și facă treaba. Dacă erau chestii instituționale între club și Mircea Rednic, era o altă discuție. Îmi doresc să trecem peste chestia asta, pentru că a fost, în permanență, un sentiment neplăcut. Pentru că, dacă te judecai cu cine știe cine, era o chestie, dar te-ai judecat cu cineva din familia ta și nu trebuie niciodată să se întâmple asta”, a declarat Răzvan Zăvăleanu, în exclusivitate, pentru ProSport.

Ce spune decizia instanței

„Admite apelul. Schimbă în totalitate sentința apelată, în sensul că – Admite contestația. Obligă administratorul judiciar la plată către contestator a sumei de 32.000 de euro cu titlul de creanță curentă. Definitivă.

Pronunțatăă prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, azi, 16.10.2024”, se arată în decizia Curții de Apel București.

Publicat: 16 10. 2024, 20:30
Actualizat: 16 10. 2024, 20:55