Dinamo București dă afară încă un fotbalist străin, imediat după eșecul cu Petrolul Ploiești din runda cu numărul 22 a Superligii, scor 0-1.
După spaniolul Gorka Larrucea, antrenorul Zeljko Kopic a decis la cine mai renunță, pentru a le face loc jucătorilor veniți la echipă în această iarnă.
Dinamo a adus cinci fotbaliști noi în această iarnă, însă marea problemă a „câinilor” este reprezentată de faptul că toți sunt străini. Darko Velkovski, Georgi Milanov, Domagoj Pavicic, Petru Neagu și Eddy Gnahore s-au alăturat lotului pregătit de Zeljko Kopic în această iarnă, asta în condițiile în care lista de fotbaliști străini de la Dinamo era deja aproape plină.
Potrivit regulamentelor din fotbalul românesc, un club din Superliga are dreptul să treacă pe lista A doar 13 jucători străini, astfel că șefii formației roș-albe s-au văzut nevoiți să ia câteva măsuri de urgență.
Primul străin la care a renunțat Dinamo a fost spaniolul Gorka Larrucea, care oricum nu mai fusese utilizat din noiembrie 2023. Însă, după eșecul cu Petrolul, potrivit gsp.ro, Dinamo ar fi decis să se mai despartă de un străin. Este vorba despre francezul Quentin Bena, fundaș central de meserie, în vârstă de 25 de ani, care s-a aflat pe banca de rezerve la disputa cu de sâmbătă seară, pierdută cu 0-1 în fața grupării din Ploiești.
Conform sursei citate, Zeljko Kopic a decis să nu se mai bazeze pe Bena, deoarece are o listă bogată de fundași centrali: Darko Velkovski, Ricardo Grigore, Răzvan Patriche și Josue Homawoo.
Atât Larrucea, cât și Bena, au fost deja înștiințați de Dinamo că trebuie să își caute echipe, însă potrivit sursei menționate, niciunul dintre ei nu și-a reziliat contractul. „Câinii” vor trebui să ajungă la un acord cu fotbaliștii în zilele următoare, pentru că în caz contrar ar putea să le platească salariile degeaba sau să riște să fie reclamați la FIFA, dacă nu își vor onora obligațiile financiare.
Dacă e să îi excludem pe Gorka Larrucea și Quentin Bena, Dinamo mai are în acest moment 14 fotbaliști străini, în condițiile în care pe lista A pot fi trecuți doar 13 astfel de jucători.
Inclusiv Petru Neagu, jucător din Republica Moldova, care are și cetățenie română, este încadrat la fotbaliști străini, pentru că este format în țara vecină.
În acest context, sursa citată lasă de înțeles că sunt șanse mari ca Dinamo să se mai despartă de un jucător străin în această iarnă. Poate chiar de mai mulți, în cazul în care vor mai fi aduși fotbaliști din afara granițelor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER