Dinamo joacă duminică seară duelul decisiv cu UTA pentru salvarea de la retrogradare, dar nici măcar o victorie nu îi ajută pe „câini” să rămână în Superligă. Ei mai așteaptă cel puțin două rezultate indirecte favorabile.
În acest context, roș-albii își fac deja calculele pentru continuarea activității în liga a doua. Cel mai probabil, fără Andrei Nicolescu, administrator special, și fără Zeljko Kopic, cel care a intrat în gura fanilor dinamoviști după parcursul extrem de slab din play-out.
În locul lor s-au identificat deja numele înlocuitorilor. Dan Gătăianțu, administratorul special, și Claudiu Niculescu pe banca tehnică, proaspăt demisionar de la revelația Șelimbăr.
Trupa alb-roșie are nevoie de un miracol duminică seară pentru a se salva de la retrogradare, dar planurile conducătorilor au fost deja creionate pentru sezonul viitor, când echipa are toate șansele să revină în eșalonul secund după numai un an.
Dacă echipa se va salva de la retrogradarea directă, e cert că va merge la baraj cu Zeljko Kopic la timonă și cu Andrei Nicolescu ca administrator special, urmând ca, în funcție de discuțiile dintre părți, să se decidă dacă se va continua în aceeași formulă și mai departe.
În cazul în care Dinamo retrogradează, la club, pe banca tehnică și în cadrul lotului urmează să fie operate modificări radicale. Soarta lui Nicolescu va fi pecetluită, la fel ca și cea a lui Zeljko Kopic, în timp ce aproape toți jucătorii din lot vor fi dați afară, cu excepția tinerilor crescuți de club.
Andrei Nicolescu va ieși din prim-planul reflectoarelor, urmând a face un pas în spate, indiferent dacă Dinamo retrogradează sau nu, scrie gsp.ro. În locul său va fi avansat Dan Gătăianțu, acționar în Red&White, și unul dintre oamenii apreciați de Eugen Voicu, așa cum Prosport a scris în exclusivitate. Dan Gătăianțu este acum director financiar în cadrul acționariatului clubului.
Din punctul nostru de vedere există o deschidere de a continua munca pe care a început-o Zeljko Kopic. Depinde foarte mult de context, de ce se întâmplă, depinde de ceea ce își dorește el. În cadrul nostru au fost discuții legate de viitor. Au fost analizate ambele variante și pentru fiecare variantă sunt idei și discuții pentru a fi dezvoltate ulterior – Andrei Nicolescu (Pro TV)
Claudiu Niculescu este marele favorit să preia banca tehnică în cazul în care echipa retrogradează. Clau-gol e liber de contract după despărțirea de Șelimbăr, însă așteaptă și anumite propuneri din zona Golfului.
Dacă nu e materializează nimic, el este gata să revină la Dinamo, acolo unde, în 2018, a avut mandat de trei meciuri, fiind dat afară și înlocuit cu Mircea Rednic.
„Nu, cu siguranță nu am fost sunat de Dinamo. Sunt deschis oricărei discuții, mai ales când e vorba de Dinamo, deși am rămas dezamăgit după acel episod. Nu mă autopropun, dacă va fi..în viitor, cândva, mi-ar fi greu să refuz”, a declarat Claudiu Niculescu la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER