Dinamo e în pline tratative cu fotbalistul italian dorit și de rivalele FCSB și Rapid

Fotbaliștii dinamoviști printre care Alexandru Vasile Rosca Ailiesei, Adrian Iulian Caragea, Selmani Astrit, Patrick Haakon Olsen, Vhakka Eddy Stelh Gnahore, Adrian Iulian Caragea si Raul Marian Oprut alături de Florentin Petre, ce flutura un steag, salută galeria dupa meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Politehnica Iasi, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul National Arcul de Triumf din Bucuresti, vineri 13 decembrie 2024. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Dinamo București, a doua clasată din Superliga, negociază cu fotbalistul italian dorit și de rivalele FCSB și Rapid.

Zeljko Kopic, antrenorul formației din Ștefan cel Mare, a venit cu mai multe detalii despre posibila mutare.

Dinamo e în pline tratative cu fotbalistul italian dorit și de rivalele FCSB și Rapid

Juri Cisotti mai are contract cu Oțelul până în vara anului viitor. Fotbalistul italian deja a intrat în atenția mai multor echipe, printre care se numără Dinamo, Rapid și FCSB.

Formația din Ștefan cel Mare e în pline negocieri cu jucătorul lui Dorinel Munteanu. Zeljko Kopic, antrenorul „câinilor”, a vorbit despre transferuri și a confirmat informația apărută în ProSport.

„Am pornit câteva discuții, să vedem anumite condiții, potențiale opțiuni. Noi ne întoarcem devreme din vacanță, pe 3 ianuarie.

Cred că vom lucra bine și vom face câteva transferuri”, a spus Zeljko Kopic, în cadrul conferinței de presă premergătoare derby-ului cu Rapid.

Cum văd cei de la Oțelul situația lui Juri Cisotti 

Clubul lui Dorinel Munteanu se confruntă cu mari probleme financiare, iar vânzarea de jucători ar putea fi soluția. Părerile sunt împărțite la echipa de la malul Dunării.

Unii oficiali sunt de părere că orice ban încasat pentru Cisotti este binevenit, în timp ce alții nu sunt de acord cu vânzarea mijlocașului italian.

„Cisotti nu este un jucător de 100.000 de euro! Cam atât ar vrea să dea în iarna asta Dinamo pe el. Au fost unele tatonări de la Dinamo pentru acest jucător.

Însă, Cisotti valorează mult mai mult, iar o parte din conducere e conștientă că el se află în ultimele luni de contract cu Oțelul și preferă să riște să nu îl vândă deloc în iarna asta.

Oțelul poate urca mai sus în clasament de locul 10 și poate să mai acumuleze 150.000-250.000 de euro în plus daca îl va avea pe Cisotti pe teren.

Însă, cealaltă parte consideră că orice ban primit în iarna asta pe Cisotti este binevenit pentru cheltuilelile curente ale clubului. Dar, până la urmă vom vedea ce decizie se va lua și cu Cisotti.

El are ceva tatonări și din străinătate, dar v-am spus că sumele oferite nu sunt prea mari, deoarece se știe că Ciostti mai are contract cu Oțelul doar până pe 30 iunie 2025, iar multe echipe preferă probabil să îl transfere din postura de jucător liber de contract”, declara, pentru ProSport, o sursă din cadrul clubului.

Publicat: 21 12. 2024, 16:53
Actualizat: 21 12. 2024, 16:55