Dinamo e la mâna lui U Cluj pentru a scăpa de retrogradare! Scenariul pe care nu-l dorea Ioan Sabău: „Dacă mă bate, lumea va spune că m-am dat la o parte. Dacă îi bați, vor spune că am retrogradat-o”. INTERVIU 

  • Publicat:

În urmă cu doi ani Dinamo retrograda pentru prima dată în istorie, după ce pierdea barajul de promovare / retrogradare. Tocmai „frații” de la U Cluj au fost cei care au semnat cea mai neagră pagină din istoria alb-roșilor.

Ironia sorții face ca acum Dinamo să depindă acum tot de Universitatea Cluj în speranța unei salvări miraculoase.

Cele două se întâlnesc sâmbătă, iar clujenii joacă în ultima etapă cu FC Voluntari, adversară directă pentru Dinamo în lupta pentru evitarea retrogradării.

Ioan Sabău: „Dacă mă bate, lumea va spune că m-am dat la o parte. Dacă îi bați, vor spune că U Cluj a retrogradat Dinamo. O aberație, o prostie”

Mai mult, pe banca lui U Cluj se află tocmai Neluțu Sabău, cel care a cunoscut nivelul fotbalului european și emoțiile primelor convocări la națională din tricoul lui Dinamo. A făcut parte din echipa construită de Mircea Lucescu între 1988 și 1990.

ProSport: Dinamo a ajuns la mâna lui U Cluj. Nu cred că e un scenariu pe care vi l-ați dorit.

Ioan Sabău: Nu, pentru că e foarte delicat și vor fi foarte multe interpretări. Cum a fost și după meciul cu Craiova, unde am pierdut, chiar dacă am reușit să egalăm la 2-2. Sunt speculații, ceea ce este o aberație, o prostie, dar lumea trebuie să vorbească. La fel se va întâmpla și cu Dinamo.

Dacă mă bate, lumea va spune că m-am dat la o parte. Dacă îi bați, vor spune că „U” Cluj a retrogradat Dinamo. Sunt lucruri pe care nu le poți evita. Dar noi știm ce avem de făcut. „U” Cluj are un obiectiv foarte clar. Vrem să jucăm barajul pentru Conference League și să terminăm pe locurile 7-9, obiectivul care a fost stabilit de club, la începutul sezonului. Sigur că au fost realizări, am fost chiar pe locul 5 la un moment dat. Am crescut ca și personalitate, am fost aproape de finala Cupei, am jucat finala pentru play-off, dar nu trebuie să ratăm obiectivul inițial și contează impresia pe care o lași la ultimele jocuri.

„La noi e vorba doar despre emoție, nu de rațiune”

Ce sentiment aveți înaintea meciului cu Dinamo, decisiv pentru „câini”?

Sunt niște trăiri care le-ai avut acolo, te leagă amintiri despre fotbalul jucat la cel mai înalt nivel, în cupele europene, condiții extraordinare, antrenor extraordinar, un grup superb de jucători tineri. E un club pe care îl ai în inimă, nu poți să-l uiți.

Cum vedeți ce s-a întâmplat la Dinamo în acest sezon?

Era echipa la care nu se punea problema retrogradării la un moment dat. Dar de câteva jocuri arată destul de rău, nu arată bine ca și ritm. Au clacat în ultimele meciuri, au pierdut puncte pe final și îți pierzi încrederea, încep să apară nemulțumiri, discuții. La noi e vorba doar despre emoție, nu de rațiune. Nu munca depusă este pe primul loc, cum ar trebui să fie. Când nu sunt rezultate lumea se demobilizează.

„Dinamo nu va dispărea niciodată. E un brand, nu e un simplu club”

S-a vorbit că sunt prea mulți străini la Dinamo și că nu înțeleg ce înseamnă această echipă. Sunteți de acord?

În tot campionatul sunt mulți străini. Foarte puține echipe se bazează pe jucători români. Și Craiova domnului Mititelu și UTA… Majoritatea au străini. Sunt mulți și la CFR și la Rapid.

Ce credeți că se va întâmpla cu Dinamo, dacă va retrograda?

Acest club va deveni foarte puternic când va avea stadion nou. Sunt oameni care pot să reorganizeze acest club, care iubesc club sunt competenți financiar. Dinamo nu va dispărea niciodată. E un brand, nu e un simplu club.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc acea
Luca Manolache și-a sunat mama înainte să moară! Care au fost ultimele lui cuvinte: 'Mai bine nu-i mai auzeam deloc…
A fost unul dintre cei mai populari străini din istoria actualei FCSB, dar azi puțini îl mai recunosc. Transformare majoră
A fost unul dintre cei mai populari străini din istoria actualei FCSB, dar azi puțini îl mai recunosc. Transformare majoră
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
Anca Todoni l-a dat pe spate pe Ilie Năstase: „Arată bine”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BOOM! Andrei Raţiu se transferă în Premier League. După Barcelona şi Atletico, un club din Anglia insistă pentru transferul românului
BOOM! Andrei Raţiu se transferă în Premier League. După Barcelona şi Atletico, un club din Anglia insistă pentru transferul românului
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, la 50 de ani! S-a dezlănțuit în fața soțului ei, Tavi Clonda
Cum arată Gabriela Cristea în costum de baie, la 50 de ani! S-a dezlănțuit în fața soțului ei, Tavi Clonda
Este ştirea momentului în România. BREAKING NEWS!
Este ştirea momentului în România. BREAKING NEWS!
BANCUL ZILEI. La uşa lui Bulă sună un neamţ. – Nu vă supăraţi..
BANCUL ZILEI. La uşa lui Bulă sună un neamţ. – Nu vă supăraţi..
"Rabla" 2025 vine cu schimbări majore. Cât costă o Dacia Bigster cu noile tichete
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Premieră istorică PE LUNĂ! Nu mai există cale de întoarcere
Schimbare radicală! Cum arată acum soţia lui Alex Bourceanu, după ce a slăbit 50 de kilograme
Schimbare radicală! Cum arată acum soţia lui Alex Bourceanu, după ce a slăbit 50 de kilograme
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Marius Moga, anunț șoc după 10 ani alături de Bianca Lăpuște: Fiecare pe drumul lui
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
Călin Georgescu, de neoprit! Anunțul care distruge România: Avem binecuvântarea Rusiei
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Elena Lasconi: „Nu cred că Bolojan nu vrea să candideze la prezidențiale”
Elena Lasconi: „Nu cred că Bolojan nu vrea să candideze la prezidențiale”
Puncte de penalizare 2025: Câte îți suspendă permisul auto și cum să le anulezi?
Puncte de penalizare 2025: Câte îți suspendă permisul auto și cum să le anulezi?
Cine a câștigat Finala Power Couple România sezonul 2. Cu câți bani pleacă acasă: „Nici acum nu conștientizez! Nu cred!”
Cine a câștigat Finala Power Couple România sezonul 2. Cu câți bani pleacă acasă: „Nici acum nu conștientizez! Nu cred!”
×