:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2024%2F04%2Fmino-sota-5-scaled.jpg)
Anunțat dat ca sigur la Universitatea Craiova, fundașul dreapta Vasile Mogoș ar fi mult mai aproape de un transfer la altă echipă din play-off.
Dinamo a intrat pe fir și este la un pas să îi dea lovitura de grație lui Mihai Rotaru și să-l aducă la echipă pe internaționalul român dorit cu insistență în Bănie de către Mirel Rădoi.
Dat ca sigur la Universitatea Craiova, internaționalul Vasile Mogoș ar fi mult mai aproape de un transfer la altă echipă din play-off. Dinamo, marea rivală a oltenilor, a intrat pe fir și este la un pas să îi dea lovitura de grație lui Mihai Rotaru și să-l aducă la echipă pe fundașul dreapta dorit cu ardoare în Bănie de către antrenorul Mirel Rădoi, scrie fanatik.ro.
Ambele echipe vor să-și betoneze flancul drept al apărărilor. Știința este descoperită pe acel post după plecarea lui Ștefan Vlădoiu, în timp Zeljko Kopic vrea un înlocuitor pentru Sivis, fundașul francez Maxime Sivis fiind o mare dezamăgire pentru tehnicianul croat și deopotrivă pentru fanii dinamoviști.
În urmă cu doar câteva zile, Mihai Rotaru se lăuda că transferul lui Vasile Mogoș în Bănie este ca și parafat. Mai erau de verificat niște „aspecte”, iar acestea vizau clauza de interzicere a jucătorului de a evolua în meciurile directe. Iar oltenii n-ar fi fost de acord cu această pretenție a omologilor din Ardeal, în timp ce dinamoviștii n-au avut nicio problemă în această privință.
„În mare parte, este ca și rezolvat. Mai sunt aspecte de verificat. De transfer s-au ocupat Mario Felgueiras și Radu Costeșin. Au fost discuții despre Vasile Mogoș și înainte să vină Mirel Rădoi la Craiova. În prezent, lucrăm la două transferuri, inclusiv al lui Mogoș. Este vorba de Mogoș și încă unul. (n.r. Pe ce post?) Este un jucător polivalent, atât vă pot spune”, a declarat Mihai Rotaru la DigiSport.
Pe lângă această clauză, se pare că oficialii roș-albi ar fi plusat și la salariul jucătorului, peste ce ar fi primit acesta de la gruparea din Bănie.