Dinamo începe revoluția pentru Superliga! 10 transferuri pentru a de lupta cu FCSB şi Rapid: „Trebuie rezolvată problema”
Dinamo a promovat în Superliga după ce a trecut de FC Argeș în meciul de baraj cu scorul general de 8-5, iar la formația din „Ștefan cel Mare” ar putea urma o adevărată revoluție.
Dinamo începe revoluția pentru Superliga! 10 transferuri pentru a de lupta cu FCSB şi Rapid
Dinamo a învins-o pe Arena Națională pe FC Argeș cu scorul de 6-1, iar în returul barajului de menținere/ promovare în Superliga a pierdut cu 4-2, iar gruparea „câinilor” a făcut pasul către prima scenă fotbalistică din România cu scorul general de 8-5.
După ce Dinamo a promovat în Superliga, Ionel Dănciulescu, fostul jucător și oficial al formației din Ștefan cel Mare, crede că Ovidiu Burcă trebuie să își întărească lotul cu cel puțin 10 jucători, dar problema este că Dinamo încă are interdicție la transferuri.
Trebuie rezolvată problema transferurilor. Am zis că are nevoie de 10 transferuri. (n.r.- Ghezali) Mai are contract un an de zile”, a spus Ionel Dănciulescu.
Dinamo a făcut show în barajul cu FC Argeș
Dinamo a încheiat sezonul 2022-2023 pe locul patru în clasamentul din Liga a 2-a, cu 46 de puncte, la trei în spatele celor de la Oțelul Galați și la 14 distanță de liderul Poli Iași, iar echipa din „Ștefan cel Mare” a fost nevoită să joace barajul de menținere/ promovare în Superliga cu FC Argeș.
În manșa tur a barajului de menținere/ promovare în Superliga, Dinamo a învins-o pe Arena Națională pe FC Argeș cu scorul de 6-1. În retur, formația condusă de Ovidiu Burcă a pierdut cu 4-2, dar a promovat pe prima scenă fotbalistică cu scorul general de 8-5.
Dinamo are interdicție la transferuri
FIFA i-a interzis la finalul anului 2022 să facă transferuri din cauza unor litigii care datează dinainte de intrarea în insolvență, doar că oficialii din „Ștefan cel Mare” sunt siguri că vor rezolva problemele cât de curând.
Andrei Nicolescu, președintele clubului Dinamo București, dezvăluia că interdicția va fi ridicată după 30 iunie 2023, astfel că trupa din „Ștefan cel Mare” se poate întări pentru sezonul 2023-2024 dn Superliga.
„Am avut discuții interne și am ajuns la concluzia că, pentru posturile pe care le vizam și pentru opțiunile pe care le aveam, efortul era prea mare raportat la celelalte nevoi pe care le avea clubul. Am decis ca interdicția să fie ridicată după 30 iunie, pentru a face o campanie de transferuri așa cum trebuie pentru anul viitor”, a spus Andrei Nicolescu, pentru GSP.