Dinamo își mută, din nou, sediul. În funcție de acționarul majoritar, „câinii” s-au perindat prin toată Capitala, însă au rămas cu adresa tot în „Ștefan cel Mare”. Care este istoria pribegiei pornită de la Ionuț Negoiță. EXCLUSIV
Dinamo se mută cu punctul de lucru. Șefii Red&White au luat decizia de a pleca din strada Wilhelm Filderman, acolo unde este și sediul administratorului judiciar și au optat pentru clădirea Certinvest, de lângă Piața Victoriei, adresa acționarului majoritar și sediul firmei lui Eugen Voicu.
„Câinii” de lângă „Ștefan cel Mare”. Sediu nou pentru Dinamo
„Câinii din Ștefan cel Mare”. Dinamo, SC Dinamo 1948 SA, societatea care administrează clubul susținut de întreaga masă a suporterilor, pare înstrăinată de locul în care s-a scris istoria roș-albilor. Tot ce-i mai leagă pe fani – oficiali și angajați- de sediul din „Groapă” sunt amintirile. Și, conform site-ului oficial, adresa sediului social, Șoseaua Ștefan cel Mare nr. 7-9. În ultimii ani, mai precis după ce Ionuț Negoiță a preluat societatea de la vechii acționari – Nicolae Badea și Dragoș Săvulescu fiind ultimii care și-au cedat părțile sociale-, SC Dinamo 1948 SA a ajung în pribegie, iar activitatea a fost mutată în diferite zone ale Capitalei. Uneori la periferie.
Vitan, RINAMO
Astfel, Dinamo a ajuns în Vitan, lângă târgul de mașini, cu punct de lucru și magazin oficial în hotelul RIN, stabiliment care le aparține fraților Negoiță, Ionuț și Robert.
După ce Ionuț Negoiță și-a cedat acțiunile din firma pe care tot el a înființat-o, Lotus, angajații și oficialii clubului au fost nevoiți să plece de la RIN, însă după notificări în cascadă transmise de fostul acționar majoritar pentru neplata chiriei. Societatea a intrat în insolvență, RTZ&Partners SPRL a fost numit administrator judiciar, iar pentru un flux mai bun, SC Dinamo și-a deschis un nou punct de lucru. Lângă Piața Unirii din Capitală, pe strada Wilhelm Filderman, în aceeași clădire cu RTZ.
Urmează stația Piața Victoriei. Cu peron la Certinvest
Acum, Dinamo se mută din nou. Tot în miezul orașului, dar mai spre nord. În zona Victoriei, în clădirea în care se află sediul firmei Certinvest (foto jos) și la care este înregistrată și adresa Red&White 2022 Management, acționarul majoritar al SC Dinamo 1948 SA.
Așa cum spuneam, în ciuda faptului că la această adresă nu se mai desfășoară nicio activitate, sediul social al lui Dinamo rămâne, de ani buni, în șoseaua Ștefan cel Mare nr 7-9, așa cum punctează și site-ul oficial și așa cum este menționat și în Registrul Comerțului. Este vorba de o simplă chestiune de etichetă pe care conducerile care s-au perindat în fruntea SC Dinamo 1948 SA au vrut să o păstreze. Dinamo a disputat ultimul meci în „Groapă” în urmă cu un an și jumătate, 29 mai 2022, returul barajului cu Universitatea Cluj, partida care a marcat istoria clubului și a semnat prima retrogradare a „câinilor”.