Dinamo, mișcare de ultimă oră înaintea meciului cu Petrolul! Andrei Nicolescu a anunțat transferul „câinilor”: „Contract până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire”. EXCLUSIV
Pe val în Superliga, acolo unde speră să prindă de această dată play-off-ul, Dinamo vrea să puncteze și la capitolul imagine și și-a adus director de comunicare! Așa cum a aflat ProSport, „câinii” au bătut palma cu Daniela Timofti, cea care își va intra în rol în cel mai scurt timp.
Andrei Nicolescu a confirmat mutarea, precizând că părțile ar putea să continue și în sezonul viitor.
Daniela Timofti, directorul de comunicare al lui Dinamo: „Contract până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire!”
Mișcare de ultimă oră făcută de Dinamo! Daniela Timofti va fi cea care se va ocupa de partea de comunicare la Dinamo.
Daniela Timofti s-a ocupat de partea de comunicare la „Țiriac Holdings” în ultimii ani. Aceasta a studiat comunicarea politică și a fost reporter la Jurnal TV, în Republica Moldova, iar acum face un pas important prin faptul că va interacționa cu lumea fotbalului.
Anunțul oficial în privința Danielei Timofti ar urma să fie făcut până duminică, atunci când Dinamo joacă pe terenul Petrolului, în următoarea etapă din Superliga.
Andrei Nicolescu a vorbit despre mutarea de ultimă oră făcută de „câini”, precizând că în primă fază este vorba de un contract până la finalul acestui sezon.
„Pe noi ne interesa să avem mai mult decât un ofițer de presă, la Dinamo să fie un director de comunicare. A fost un proces de alegere pentru această funcție. A fost o perioadă în care am avut negocieri și am bătut palma cu ea de zece zile, așa cred. Va fi un contract până la finalul sezonului, cu opțiune de prelungire și pentru sezonul următor”, a spus Andrei Nicolescu, pentru ProSport.
Cel mai probabil, noul director de comunicare își va intra cu adevărat în rol spre finalul lunii noiembrie, atunci când Dinamo va juca pe „Arcul de Triumf” cu cei de la Sepsi.
Bogdan Alecu s-a ocupat de relația cu presa după despărțirea de Ionel Culina
După despărțirea de Ionel Culina, ajuns imediat la CS Dinamo, Bogdan Alecu a fost cel care s-a ocupat de relația cu presa din partea clubului Dinamo 1948, roș-albii fiind cumva descoperiți din acest punct de vedere.
Cu domiciliul la Sibiu, Alecu venea la București la fiecare meci al „câinilor”, acolo unde intermedia interviurile de la zona mixtă, dar și alte acțiuni ale lui Dinamo.
Un cunoscut fan al lui Dinamo, Bogdan Alecu va lucra în continuare pentru clubul din „Ștefan cel Mare”.