Dinamo are posibilitatea de a reveni în fruntea Superligii, vineri seară, după meciul cu Politehnica Iași, al doilea al etapei a 20-a. Cu o victorie în fața moldovenilor, echipa lui Zeljko Kopic va urca din nou pe locul întâi în ierarhia intermediară, poziție pe care s-a aflat, pentru o zi, și în runda anterioară.
„Câinii” vor avea în față echipa lui Emil Săndoi, una fără victorie în ultimele patru meciuri consecutive din campionat, ieșenii sunt deciși să facă un meci mare pe ”Arcul de Triumf” și să rupă seria nefastă din retur, în care au obținut doar două puncte.
În tur, Poli și Dinamo au oferit un meci spectaculos în Copou, încheiat 2-2, iar ieșenii speră să repete jocul bun și în fief-ul ”câinilor”, de unde își doresc să obțină cel puțin un punct. Deși va avea în față una dintre cele mai în formă echipe ale momentului, fără înfrângere în ultimele șase etape, Emil Săndoi este convins că Poli Iași va putea chiar să câștige duelul de pe ”Arcul de Triumf” dacă elevii săi vor avea atitudinea din jocul cu Farul.
„Întâlnim un adversar bun, care a depășit așteptările până acum, o echipă solidă, cu jucători cu experiență, care au jucat în campionate bune. Cei de la Dinamo au fost foarte inspirați la transferuri, iar echipa a avut o evoluție constant bună. Dar este un meci ca oricare altul de primă ligă, iar rezultatul se va decide acolo, în teren. Îmi doresc să avem o atitudine cel puțin la fel ca la meciul cu Farul, pentru că numai așa se pot obține rezultate. Nu trebuie tratat niciun moment al jocului cu superficialitate, acest lucru poate să te coste. Dinamo este pe un trend foarte bun, speranțele sunt mari și acolo, dar implicându-ne total în joc și respectând o anumită strategie pe care o stabilim cred că putem scoate un rezultat pozitiv”, a declarat Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași.
Cunoscut ca un tip mai calm, mai conservator, Emil Săndoi a pus piciorul în prag la Poli Iași și a scos deja doi jucători pe lista A. Nemulțumit de implicarea lor în antrenamente și în meciuri, tehnicianul Iașiului a decis să nu mai conteze în campionat pe fundașii Todor Todoroski și Claudio Silva și i-a avertizat totodată și pe ceilalți elevi că vor avea aceeași soartă dacă nu vor da totul pentru Poli Iași.
„La ultimul meci, cel cu Farul, am văzut o atitudine mult schimbată. Ne interesează ca și în procesul de pregătire fiecare jucător să fie implicat la maximum, pentru că altfel nu se poate. Valorile sunt sensibil egale în campionatul nostru, poate cu unele plusuri pentru câteva echipe. Dacă nu te pregătești sută la sută, niciodată într-un joc oficial nu o să ai un randament bun. E clar! Cine nu se aliniază la niște reguli valabile peste tot în lume, și în toate sporturile, suportă consecințele.
Vrem jucători care se dăruiesc total și la antrenamente, și la meciuri, oficiale sau amicale. Porțile echipei sunt deschise pentru orice jucător, indiferent cum îl cheamă. Dar el trebuie să demonstreze permanent. Poate de asta am luat unele decizii, pentru că nu am fost mulțumiți de implicarea unora dintre jucători. Poate nu avem un campionat deosebit de valoros, dar să știți că e un campionat greu, în care se joacă foarte mult fizic. Dacă nu te implici sută la sută, imediat se răsfrânge în rezultat”, a mai spus Emil Săndoi.
Antrenorul Iașiului s-a arătat nemulțumit de faptul că elevii săi greșesc în multe meciuri la fazele fixe, deși la antrenamente sunt lucrate intens momentele statice de joc.
„Am pierdut câteva meciuri in deplasare, dar pe niște greșeli copilărești, pe niște naivități ieșite din comun la golurile pe care le-am luat. E foarte greu să uiți astfel de goluri. Am avut probleme la fazele fixe și nu îmi explic de ce, pentru că este un marcaj strict pe care trebuie să îl respectăm. Nu respectăm poziția și poziționarea pe care ar trebui să le avem. În timpul jocului pot să mai apară unele greșeli, dar greșelile pe care le faci la fazele fixe sunt destul de greu de acceptat. Pentru că la o fază fixă jucătorul nu este într-o hipoxie a efortului, ai o pauză. Am demonstrat mult naivitate, dar pe care încercăm să o corectăm. De fiecare dată înainte de un meci lucrăm fazele fixe. Și pe fază ofensivă, și pe fază defensivă. Acum poate nu mai facem aceste greșeli și vom obține un rezultat bun cu Dinamo”, a continuat antrenorul Politehnicii Iași.
Optimist înaintea meciului cu Dinamo s-a arătat și decarul Iașiului, Alin Roman, cel care a adus un punct echipei sale în jocul cu Farul, cu o execuție superbă.
„Ne așteaptă un meci foarte important, cu o echipă foarte bună, care practică un fotbal frumos. Mergem încrezători acolo și încercăm să luăm punct sau puncte. Am mai dat goluri cu Dinamo, sper să reușesc și vineri. Orice echipă este de bătut în acest campionat, dacă ai o atitudine potrivită, cum am avut cu Farul. Eu cred că putem să facem un meci mare și să aducem puncte de la Dinamo”, a declarat Alin Roman, care speră să-și pună colegii în valoare cu cât mai multe pase decisive: ”Mă bucur că am marcat cu Farul. Încerc să-mi ridic evoluțiile cât mai sus, să-mi pun colegii în valoare, pentru că asta e calitatea mea numărul 1. Sunt un mijlocaș creativ și sper să-mi ajut echipa cât mai mult, ăsta e obiectivul meu în momentul de față”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER