Dinamo transferă pe bandă rulantă! A luat încă un fotbalist de la un club de Serie A
Dinamo București nu își dorească să mai trăiască emoțiile din sezonul recent încheiat și a demarat o campanie de transferuri impresionantă. Astfel, trupa din „Ștefan cel Mare” aduce fotbaliști pe bandă rulantă în această vară.
Sub comanda lui Zeljko Kopic a ajuns recent un fotbalist de la un club de Serie A, iar mutarea a fost anunțată oficial de către „câini”.
Continuă campania de transferuri la Dinamo!
Ultimul sezon de Superliga României a fost extrem de dificil pentru Dinamo București. „Câinii” s-au salvat de la retrogradare pe ultima sută de metri, în urma barajului disputat cu Csikszereda, pe care l-au câștigat cu scorul general de 2-0.
Pentru a nu mai avea parte de asemenea emoții, conducerea trupei din „Ștefan cel Mare” a demarat o campanie de achiziții impresionantă și transferă jucători pe bandă rulantă.
Ultimul fotbalist care a ajuns sub comanda antrenorului Zeljko Kopic este Răzvan Pașcalău, fundaș central transferat de la US Lecce. Mutarea a fost anunțată de către „câini” prin intermediul rețelelor de socializare. Tânărul jucător a semnat o înțelegere valabilă până în 2029 și nu este străin de fotbalul românesc. În 2020, acesta a fost transferat în Italia de la echipa a doua a Universității Cluj.
Bine ai venit, Răzvan PAȘCALĂU! Cluburile Dinamo 1948 București și US Lecce au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundașului central Răzvan Bogdan Pașcalău. 20 de ani împliniți și 1.89 m, Răzvan a ajuns la juniorii lui Lecce în 2020, plecând de la echipa a doua a Universității Cluj. În sezonul 2023-2024, Răzvan a bifat 20 de apariții în Primavera (două goluri marcate), două în UEFA Youth League (un gol marcat) și câte una în Coppa și Supercoppa Primavera. Răzvan va fi jucătorul nostru până în 2029”, anunță oficialii clubului din „Ștefan cel Mare”.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, noul fotbalist al celor de la Dinamo București este cotat la suma de 250.000 de euro.