Dinamo trece la un alt nivel! Decizia importantă pe placul suporterilor care a fost luată de șefii clubului înainte de startul Superligii: „Și cu Petrolul s-ar fi întâmplat asta, dar nu se poate!”. EXCLUSIV
Dinamo vrea să joace nu mai puțin de zece meciuri pe Arena Națională în sezonul viitor. Asta chiar dacă cel mai mare stadion al țării poate organiza meciuri abia spre finalul lunii septembrie, începutul lunii octombrie.
Din informațiile noastre, Dinamo a vrut să ducă pe Arena Națională și meciul cu Petrolul, primul de pe teren propriu din noul sezon, însă acest lucru nu este posibil.
Dinamo vrea cel puțin zece meciuri pe Arena Națională în Superliga
Deși în sezonul trecut a ajuns în play-out, ba chiar a tremurat serios în lupta pentru evitarea retrogradării, Dinamo este hotărâtă să schimbe puțin strategia și să se apropie și mai mult de fani. Pentru un sezon în care așteptările sunt mult mai mari, având în vedere că Dinamo nu mai este o nou-promovată și acum are stabilitate din punct de vedere financiar.
Prin urmare, cel puțin zece meciuri din acest sezon ale „câinilor” ar urma să se joace pe Arena Națională, așa cum a aflat ProSport.
Dinamo vrea să dezvolte mult relația cu fanii prin fane zone-uri, care au avut un real succes printre suporterii României la Campionatul European. Acolo unde tricolorii au avut zeci de mii de oameni în tribune la fiecare partidă.
În ediția precedentă de campionat, Dinamo a jucat mai mult pe „Arcul de Triumf”, mutându-se pe Arena Națională în principiu doar pentru partidele cu rivalele din Superliga. La care se adaugă barajul cu Cskiszereda, scor 2-0, care a adus la stadion peste 30.000 de spectatori.
Derby-ul Dinamo – FCSB ar putea fi primul pe Arena Națională în sezonul 2024-2025
Dacă totul decurge normal, atunci primul meci al lui Dinamo pe Arena Națională în sezonul 2024-2025 ar trebui să fie chiar derby-ul cu FCSB, programat în a doua parte a lunii octombrie.
Până la meciul din etapa a 13-a, cu echipa lui Elias Charalambous, Dinamo are un singur meci foarte tare. Astfel, „câinii” vor întâlni ambele nou-promovate în această perioadă și vor juca pe teren propriu cu Petrolul, Gloria Buzău, Universitatea Craiova, Unirea Slobozia și FC Botoșani.
Dinamo ar fi jucat și cu Petrolul pe Arena Națională
Dinamo ar fi avut cale liberă să joace și cu Petrolul pe Arena Națională, însă deocamdată stadionul nu poate fi folosit nici cei de la FCSB. Iar roș-albaștrii au omologat și arena „Arcul de Triumf”, în caz că vor avea iar probleme cu accesul în Ghencea.
„Și cu Petrolul s-ar fi întâmplat asta, să joace Dinamo pe Arena Națională, dar nu se poate, n-ai cum în perioada asta cu concertele”, susțin sursele ProSport.
Arena Națională va avea un gazon schimbat în următoarea perioadă, așa cum se întâmplă în fiecare an pe Cluj Arena, după ce are loc celebrul festival Untold.
Deocamdată, Dinamo se concentrează pe startul sezonului, unul care se anunță infernal pentru echipa lui Zeljko Kopic. În prima etapă, roș-albii vor juca în Gruia cu CFR Cluj, una dintre echipele care vor lupta cu siguranță pentru titlu în Superliga.