Discurs dur al lui Kopic la finalul derby-ului cu FCSB. Mesaj tranșant, în vestiar: „Fiecare a jucat pentru el, nu ați meritat tricoul!” Ordinul croatului în miez de noapte. EXCLUSIV
Zeljko Kopic a avut un discurs ferm în vestiar, la scurt timp după înfrângerea clară, 0-2, cu FCSB. Supărat, antrenorul croat le-a transmis jucătorilor că nu au meritat tricoul și i-a acuzat că fiecare a jucat pentru el. Apoi a cerut ca toată lumea să meargă la Săftica.
Kopic, deranjat de atitudinea jucătorilor din derby. Mesajul tranșant pe care antrenorul croat l-a avut în vestiar. EXCLUSIV
Dinamo a fost depășită clar de FCSB, rivalii „câinilor” s-au impus cu 2-0, într-un derby în care roș-albii au trimis primul șut pe poartă înainte de final, în minutele de prelungire. În fața a peste 45.000 de suporteri, dinamoviștii au dezamăgit și au avut cea mai slabă evoluție din acest sezon. Înfrângerea a dus și la „retrogradarea” din pozițiile de play-off, echipa lui Zeljko Kopic alunecând, după acest meci, pe locul 7.
Eșecul l-a nemulțumit teribil pe tehnicianul croat, cel care la conferința de presă a avut un discurs echilibrat, așa cum se întâmplă de fiecare dată în ieșirile sale în media, în timpul căruia a evitat să-i atace pe jucători. Nu același lucru s-a întâmplat și în vestiar, acolo unde, tranșant, într-un discurs care a durat mult mai puțin decât de obicei, antrenorul le-a spus fotbaliștilor că nu s-au ridicat la nivelul unui asemenea meci, nu au meritat tricoul lui Dinamo și i-a acuzat că, în multe momente, au fost individualiști.
Kopic a cerut ca toată echipa să meargă la Săftica
Imediat după meci, Zeljko Kopic a dat ordin ca toată echipa să meargă la Săftica, acolo unde unii dintre jucători aveau mașinile, dar și pentru o discuție mai amplă. Din informațiile noastre, la cantonamentul de pe Drumul Național 1, în miez de noapte, ar fi ajuns și Andrei Nicolescu.
La declarații, Kopic a evidențiat calitatea jucătorilor de la FCSB
La conferința de presă și la interviu de după meci, Zeljko Kopic a etalat un discurs echilibrat, în care a transmis că Dinamo are nevoie, în continuare, de mai multă muncă și a evidențiat calitatea jucătorilor de la FCSB.
Adversarul a avut calitate, sunt puternici în dueluri, nu e ușor să faci unele lucruri, dar nu pot spune că n-am încercat. Fundașii trebuiau să fie mai aproape de Bîrligea, care a avut o execuție frumoasă. Am fost aproape și noi, dar ne-au lipsit execuțiile. Am dus multe mingi sus, am avut posesie mai mare, dar nu am fost suficienți de buni la finalizare. Suntem încă sus, la 3 puncte sub locul 2. Avem o echipă care vrea să joace, să devină mai bună. Am avut mulți jucători accidentați. Nu toți jucătorii care au jucat azi sunt în cea mai bună formă. Vom continua să jucăm bine și ne vom reveni”, a transmis antrenorul croat.