Dodel Tănase este zguduit zdravăn de hotărârea judecătorilor în procesul de divorț și de stabilire a programului de vizită a copilului în care este implicat.
Fostul fotbalist al celor de la FCSB și al echipei naționale a României a primit un ordin de restricție din partea judecătorilor la începutul lunii mai.
Adina Maria, soția lui Cristi Tănase, fost fotbalist la FCSB și la echipa națională a României, a reușit să obțină un ordin de restricție împotriva soțului său la începutul lunii mai. Judecătorii au decis că fostul jucător nu mai are voie să se apropie de soția sa și de fetița lor în vârstă de doar două luni pentru o perioadă de un an de zile. Cristi Tănase a reacționat rapid și a depus actele de divorț. Totodată, acesta i-a cerut soției să nu-i mai poarte numele de familie după ce procedurile vor fi finalizate.
Pe lângă această solicitare, Dodel a mai cerut să fie stabilit domiciliul copilului, dar și programul de vizite. Cu toate acestea, Cristi Tănase mai are de așteptat destul de mult până să își poată vedea din nou copilul, după ultima lovitură primită din partea instanței.
Primul termen dintre Adina Maria și Cristi Tănase a fost programat pe data de 10 iunie, dar a fost amânat pentru data de 28 octombrie, conform Spynews. Astfel, după această decizie, fostul fotbalist trebuie să mențină în continuare o distanță minimă de o sută de metri față de soție dar și de fiica sa. În concluzie, până la un nou termen, Cristi Tpnase nu își poate vedea copilul și rămâne de văzut ce finalitate va avea procesul dintre cei doi soți.
Fetița pe care Cristi Tănase și Adina Maria o au a fost botezată recent. Fostul fotbalist a lipsit de la acest eveniment, iar soția lui a postat un mesaj pe rețelele de socializare, dezvăluind ceea ce a simțit în ziua respectivă.
„Plină de emoție. În ochii mei se citesc oboseala și tristețea în acest moment special. Totuși, în mijlocul acestor sentimente apăsătoare, simt o rază de speranță. Știu că fiecare zi este o nouă oportunitate pentru a ne construi o viață frumoasă împreună.
Iubirea necondiționată pe care o simt pentru fiica mea îmi dă puterea să merg mai departe. În fața noastră se deschid noi drumuri, pline de promisiuni și de posibilitatea unui viitor mai luminos. Te iubește mami, Celine-Maria”, a scris Adina Maria, pe rețelele sociale, la final de mai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER