Doi jucători-surpriză prind Echipa Etapei după restanța FC Botoșani – FCSB 1-0: unul deja începe să confirme ca transfer de mare inspirație! SPECIAL
Abia prin Oțelul Galați – FCSB 1-0 s-a încheiat etapa 4 din Superliga, programată la început de august! Am așteptat, așadar, deznodământul meciului amânat în contextul participării europene a campioanei pentru a configura cum se cuvine Echipa Etapei și a desemna antrenorul rundei.
Iar restanța impune doi fotbaliști în Echipa Etapei, un portar care ajunge deja la a treia nominalizare și începe să confirme drept un transfer de senzație și un tânăr ofensiv cu potențial!
Însă, înainte de a descoperi primul 11 ideal și tehnicianul acestuia, să ne reamintim și celelalte rezultate înregistrate în etapa cu numărul 4, pentru că au trecut mai bine de trei luni de la programarea acesteia:
- Oțelul Galați – FC Hermannstadt 1-0
- Dinamo București – Gloria Buzău 4-1
- Farul Constanța – Politehnica Iași 2-0
- Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești 0-0
- CFR Cluj – Universitatea Cluj 2-3
- Unirea Slobozia – UTA Arad 0-1
- Rapid București – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2-2
Anestis (Botoșani) – M. Popescu (Farul), Maldonado (Univ. Craiova), Stevanovic (Oțelul), Opruț (Dinamo) – Nistor („U” Cluj), Ov. Popescu („U” Cluj), Politic (Dinamo) – Mitrov (Botoșani), Debeljuh (Sepsi), Costache (UTA)
Echipa Etapei în Superliga. Portar: grecul a adus experiență și puncte mari!
Giannis Anestis (FC Botoșani)
- Esențial într-o victorie fără gol primit, 1-0 cu campioana FCSB care i-a avut pe teren pe Bîrligea, Olaru sau Miculescu
- Patru intervenții salvatoare, dintre care trei la execuții din interiorul careului
- A ajuns 4 meciuri fără gol încasat din totalul de 6 apariții la o formație din subsolul clasamentului!
Fundași laterali: benzi autohtone cu evoluții de excepție
Mihai Popescu (Farul Constanța)
- Omul meciului în 2-0 cu Poli Iași, nu mai puțin de 17 acțiuni defensive reușite!
- 7 din 9 dueluri câștigate, nu a fost driblat nici măcar o dată
- Cel mai jucat fotbalist din echipa lui Gică Hagi într-un succes fără gol primit
Raul Opruț (Dinamo București)
- Cu 9 din 13 dueluri câștigate, a închis perfect flancul la 4-1 cu Gloria Buzău
- Marcatorul golului de 2-0 după o execuție fără preluare după o centrare recepționată la colțul lung
- Opt acțiuni defensive reușite și 4 tackling-uri productive în meci
Fundași centrali: stranierii fac un cuplu tare!
Nikola Stevanovic (Oțelul Galați)
- Cel mai bun om de pe teren, liderul partidei la acțiuni defensive reușite (10) și cu 6 ieșiri excelente din apărare
- Prestație solidă, cu 90% pase corecte și contribuție mare la o victorie fără gol primit
- A pierdut doar 5 baloane tot meciul și a fost liderul partidei la dueluri directe câștigate (7)
Denil Maldonado (Universitatea Craiova)
- Deși oltenii au dezamăgit în 0-0 cu Petrolul, au salvat un punct prin contribuția lui Maldonado!
- 7 din 9 dueluri câștigate, minge respinsă in extremis din fața porții, autor al marilor ocazii ale Craiovei din lovituri cu capul
- Liderul oltenilor la acțiuni defensive reușite (9), cu procentaj 91% de pase corecte, n-a fost driblat nici măcar o dată
Mijlocași: „studenții veterani” și omul decisiv al „câinilor”
Dan Nistor (Universitatea Cluj)
- Omul meciului în 3-2 pe terenul lui CFR Cluj, victorie esențială într-un derby cu o candidată la titlu
- În minutul 59, la 0-1, centrare perfectă cu efect interior pentru golul egalării
- A executat penalty-ul din care Universitatea a făcut 2-1, cinci pase decisive în construcția ofensivă (liderul partidei la acest capitol)
Ovidiu Popescu (Universitatea Cluj)
- A urmărit excelent o centrare la colțul lung și a reluat cu capul pentru golul victoriei în 3-2 la CFR Cluj acasă
- Procentaj 100% dueluri câștigate cu mingea jos
- Nu a fost driblat nici măcar o dată în postura de mijlocaș defensiv
Denis Politic (Dinamo București)
- A deschis scorul și apoi a închis tabela în 4-1 cu Gloria Buzău, „dublă” și evoluție determinantă pentru succes
- În minutul 11 a luat acțiunea pe cont propriu printre doi fundași și a finalizat, în minutul 84 a șutat perfect din unghi pentru gol
- Cele mai multe șuturi la poartă din meci, 2 din 3 driblinguri reușite, 100% centrări corecte
Atacanți: doi ofensivi de trei puncte fiecare încadrează un vârf autentic
Zoran Mitrov (FC Botoșani)
- Eroul unei victorii de colecție, 1-0 cu campioana FCSB, marcator la ultima fază a meciului
- Introdus pe teren în minutul 65, a executat perfect în minutul 90+8 o lovitură liberă, bară-gol
- A pierdut un singur duel în o jumătate de oră petrecută pe teren
Gabriel Debeljuh (Sepsi OSK Sf. Gheorghe)
- După 1-0 și apoi 1-2 în Giulești, a înscris pentru golul punctului merit obținut de Sepsi într-o deplasare tare grea
- Plasat excelent, a reluat din fler de atacant, cu capul, din plonjon
- 5 din 8 dueluri câștigate și 88% pase corecte, procentaj foarte bun pentru un vârf de atac
Valentin Costache (UTA Arad)
- Într-o partidă echilibrată și complicată, în care adversarul a avut posesia, a decis cele 3 puncte în Slobozia – UTA 0-1
- Intrat în minutul 62, a reușit golul eliberator pentru oaspeți după numai 11 minute de joc
- 4 din 6 dueluri câștigate și procentaj 100% driblinguri reușite
Echipa Etapei ProSport – etapa 4
„U” Cluj, după victoria în derby-ul cu CFR, Dinamo la capătul succesului categoric cu Gloria Buzău și FC Botoșani, învingătoare fără gol primit în fața campioanei FCSB sunt, așadar, singurele formații cu câte două prezențe în Echipa Etapei:
Anestis (Botoșani) – M. Popescu (Farul), Maldonado (Univ. Craiova), Stevanovic (Oțelul), Opruț (Dinamo) – Nistor („U” Cluj), Ov. Popescu („U” Cluj), Politic (Dinamo) – Mitrov (Botoșani), Debeljuh (Sepsi), Costache (UTA)
Antrenorul etapei: Ioan Ovidiu Sabău (Universitatea Cluj)
Victorie cu 3-2 în derby-ul Clujului, pe terenul rivalei, asta după ce Universitatea a fost condusă cu 1-0 la pauză și apoi egalată pentru 2-2, având de fiecare dată, la impusul lui Ioan Ovidiu Sabău, resursele și soluțiile tactice pentru a reveni pentru un succes important pentru ierarhie și orgoliu.
Sabău rămâne unul din argumentele fundamentale pentru întregul parcurs al Universității Cluj din acest sezon iar statutul de lider al unei formații obișnuite mai mult cu lupta la mijlocul clasamentului sau pentru evitarea retrogradării i se datorează în mare măsură.
Top Antrenorul Etapei sezonul 2024/2025
3 prezențe – Adrian Mihalcea (Unirea Slobozia), Emil Săndoi (Poli Iași)
2 prezențe – Elias Charalambous (FCSB), Ioan Ovidiu Sabău („U” Cluj), Liviu Ciobotariu (Botoșani)
1 prezență – Zeljko Kopic (Dinamo București), Gheorghe Hagi (Farul Constanța), Marius Măldărășanu (Hermannstadt), Marius Șumudică (Rapid București)
Top jucători în Echipa Etapei sezonul 2024/2025
4 prezențe – Cisotti (Oțelul), Pospelov (Slobozia), Nistor („U” Cluj)
3 prezențe – Anestis (Botoșani), Alibec (Farul), I. Popescu (Oțelul), Zima (Petrolul), Siegrist (Rapid), Fl. Ștefan (Sepsi), Boboc, Chipciu („U” Cluj), Maldonado, Mitriță (Univ. Craiova)
2 prezențe – Budescu (Buzău), L. Munteanu, Nkololo, Simao Rocha (CFR Cluj), Boateng, Gnahore, Opruț, Politic (Dinamo), Sîrbu (Farul), Bîrligea, V. Crețu, Musi O. Popescu (FCSB), Găman (Hermannstadt), Zivulic (Oțelul), Guilherme Soares, Samayoa (Poli Iași), M. Rădulescu (Petrolul), Pașcanu, Petrila, R. Pop (Rapid), Alimi, Ciobotariu (Sepsi), Baiaram, Bancu (Univ. Craiova), Bic, Blănuță, I. Cristea, Thiam („U” Cluj)
1 prezență – L. Fulop, Friday, Florescu, Mitrov, Sadiku (Botoșani), Canadija, Matos, Sălceanu, D. Tavares, Turda (Buzău), Deac, Fică, Păun, Postolachi, Tachtsidis (CFR Cluj), Abdallah, Cîrjan, Licsandru, Selmani (Dinamo), Cercel, C. Ganea, Rivaldinho, Țîru, Vînă (Farul), Miculescu, Ngezana, Olaru, M. Popescu, Ștefănescu, Fl. Tănase, Târnovanu (FCSB), Antwi, Balaure, Căbuz, Deaconu (Hermannstadt), J. Cisse, Juric, Al. Pop, Stevanovic (Oțelul), Grozav, Huja, Hanca (Petrolul), Atanaskoski, Bordeianu, J. Fernandez, Gheorghiță, Kamberi, Stefanovici (Poli Iași), Borza, Braun, Christensen, Dobre, Ignat, Rrahmani (Rapid), M. Coman, Debeljuh, An. Dumitrescu, El Sawy, Neskovic, Oberlin (Sepsi), Dorobanțu, Medina, Purece (Slobozia), Ov. Popescu, Silaghi („U” Cluj), Oshima, Koljic, Vlădoiu, Zajkov (Univ. Craiova), Costache, Omondi, Poulolo, R. Popa, Râpă (UTA)