Dorin Șerdean a cedat firma Lotus, care deține procente în acționariatul lui Dinamo.
Cercetat în stare de libertate pentru deturnare de fonduri europene, Dorin Șerdean a ales să cedeze societatea Lotus, care deține acțiuni la Dinamo.
Fostul șahist din Alba Iulia a vândut pachetul majoritar de acțiuni al clubului de fotbal din Șos. Ștefan cel Mare, însă a condiționat tranzacția prin păstrarea unui procent simbolic, de 0,1%, care a rămas pe societatea Lotus, celebrul „coafor” preluat de la Ionuț Negoiță, via Pablo Cortacero.
Acum, cercetat într-un dosar de fonduri europene, el a ales să cedeze societatea soției sale, Ana Șerdean, mutare care a fost înregistrată la Registrul Comerțului la începutul acestei luni, pe 5 septembrie, potrivit GSP.
Decizia lui Dorin Șerdean a fost luată după ce Tribunalul București a dispus arestarea sa preventivă, la solicitarea Parchetului European.
„Dorin Șerdean, fostul președinte al Dinamo, a fost arestat preventiv de Tribunalul București, la solicitarea Parchetului European. Acuzațiile sunt legate de scrisori de garanție emise in fals”, a anunțat, la acel moment, jurnalistul Ionela Arcanu, de la Realitatea Plus.
Dinamo a obținut un rezultat de egalitate în meciul cu FC U Craiova, 1-1, în prima etapă a fazei grupelor Cupei României.
La finalul întâlnirii, antrenorul Ovidiu Burcă a spus că este mulțumit de ce i-au arătat elevii săi, dar a spus că așteaptă mai multă claritate din partea lor.
„Am luat un gol stupid. Concluziile sunt că jocul nostru e în creștere, dar ca antrenor rezultatul e foarte important. Însă, nu poți să nu evidențiezi progresul în joc. Am făcut un meci solid, ne-am creat ocazii, am avut inițiativa.
M-au mulțumit toate, mai puțin unele momente de joc când n-am controlat partida așa cum am vrut, dar sunt lucruri la care mai trebuie să lucrăm
Am avut reacție, am avut câteva ocazii, dar nu avem claritatea pe care mi-aș dori-o eu. Prea multă precipitare. Trebuie să fim mai linistiți, probabil că îi apasă și pe ei faptul că n-am învins de mult, dar trebuie să avem capacitatea să rămânem calmi. Pentru asta e nevoie de răbdare.
A fost un meci bun, plăcut spectatorilor. Din păcate, lumea n-a fost pe deplin mulțumită, pentru că n-am câștigat. E o grupă accesibila, eu cred că echipa s-a prezentat destul de bine.
Ne dorim să avem jucători proaspeți cu Galați, dar cred că putem merge pe două fronturi. O echipă la nivelul celei pe care vrem să o construim trebuie să se adapteze la meciuri din trei in trei zile”, a declarat Ovidiu Burcă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER