Dorinel Munteanu a făcut iureș după CFR Cluj – Oțelul Galați 3-2 și a acuzat grav arbitrajul: „Viciere de rezultat”

Dorinel Ionel Munteanu la startul meciului de fotbal dintre FC CFR 1907 Cluj si SC Oțelul Galați, contând pentru Superliga Superbet, desfășurat pe Stadionul Dr.Constantin Rădulescu din Cluj-Napoca, duminică 22 decembrie 2024. © FOTO: Flaviu BUBOI/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 5 poze

Dorinel Munteanu, antrenorul Oțelului, a venit cu acuzații grave la adresa arbitrajului după meciul cu CFR Cluj, scor 2-3, din etapa 21.

Tehnicianul formației gălățene nu s-a mai putut abține și a răbufnit după eșecul cu echipa lui Nelu Varga.

Dorinel Munteanu a făcut iureș după CFR Cluj – Oțelul Galați 3-2 și a acuzat grav arbitrajul: „Viciere de rezultat”

Oțelul a pierdut pe terenul CFR-ului, scor 2-3, în etapa 21 din Superliga. Dorinel Munteanu a venit cu o primă reacție după meci și a spus că echipa sa a dominat clar partida. Antrenorul formației gălățene a făcut praf arbitrajul și a declarat că a fost viciere de rezultat.

„Un meci pierdut. E păcat, pentru că am dominat meciul de la un capăt la celălalt. Victoria a fost susținută și de cei trei sau șase arbitri, câți au fost.

Trebuie să mă gândesc la echipa mea. Am luat goluri prea repede, stupid. Încă o dată, este viciere de rezultat, din punctul meu de vedere. Pe tot parcursul jocului, o întrerupere, cum se făcea pe vremuri.

Trebuie să mă liniștesc. Obiectivul nostru este să ne salvăm de la retrogradare. Trebuie să luăm jucători, jucătorii vor bani, noi nu avem bani.

Nu știu ce vom face. Cei care trebuiau să ne susțină financiar s-au dat la fund. Nu răspund la telefoane, e rușinos din partea lor.

Jucătorii au jucat. Dacă sunt doriți, să meargă unde e mai bine, pentru că la Galați partenerul nostru oficial a adormit. E o situație dificilă. Nu vreau să scuz acest rezultat.

Pentru fiecare om, sănătatea e pe primul loc. Și eu mă gândesc la acest lucru (n.r. la plecare). Pe ceilalți nu-i interesează.

Primăria, Consiliul Local ne susține. Cum am zis, unii au adormit. Jucătorii noștri pleacă fără bani în buzunare”, a declarat Dorinel Munteanu.

Nu e tocmai finalul pe care ni l-am dorit. Ne-am dorit să plecăm de la Cluj cu măcar un punct dacă nu 3. Cred că azi ne-am ținut foarte bine de o echipă cu pretenții mari. Am egalat în două rânduri, dar unele greșeli ne-au costat, lipsa de atenție, am primit golul trei prea repede”, a spus Alexandru Pop după meci.

Publicat: 22 12. 2024, 18:31
Actualizat: 22 12. 2024, 18:33