Dorinel Munteanu a luat decizia. E gata cu revenirea: „În scurt timp”

Redactor:
Andrei Ducman
Dorinel Munteanu a luat decizia. E gata cu revenirea: „În scurt timp”
Foto: Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorinel Munteanu a luat o decizie surprinzătoare, anunțând că este gata de revenirea pe banca tehnică a unei echipe. Antrenorul este liber de contract după ce a părăsit-o pe Oțelul Galați, din cauza problemelor financiare.

Unul dintre antrenorii cei mai contestați pentru metodele sale de pregătire, care s-au dovedit și eficiente în cazul Oțelului Galați, este Dorinel Munteanu. Tehnicianul nu a mai putut rezista promisiunilor de redresare a echipei ale municipalității, preferând să își dea demisia.

Dorinel Munteanu anunță revenirea pe banca tehnică

Finalul anului 2024 a adus o ruptură mai puțin așteptată între Dorinel Munteanu și clubul moldovean, care are probleme financiare serioase. Sponsorul principal nu a virat banii, conform contractului de sponsorizare, iar antrenorul și-a dat demisia, fiind tatonat de multe alte cluburi.

„Am avut nevoie de această pauză. E clar că pauza prea lungă nu e benefică în cazul antrenorilor. În scurt timp voi fi pe bancă. Am avut în ultimul timp discuții, unele au fost ok, dar nu am putut eu să ajut acea echipă. Sper ca în curând să revin pe bancă, indiferent că în Superliga sau în străinătate”, a declarat Dorinel Munteanu, conform GSP.

Tehnicianul de 56 de ani este pregătit să revină pe banca tehnică, după ce a dus-o pe Oțelul Galați din Liga 3 până în Superliga, având posibilități limitate. Chiar în multe rânduri a declarat că bugetul este cel mai mic din prima divizie, însă rezultatele au fost peste așteptările conducerii.

De-a lungul carierei sale, antrenorul a trecut pe la multe cluburi sonore, cum ar fi CFR Cluj, FC Argeș, FC Vaslui, Universitatea Cluj, FCSB, Dinamo București, Mordovia Saransk, Kuban Krasnodar, Qabala, Astra Giurgiu, Zakho, Concordia Chiajna sau CSM Reșița.

De ce a plecat Dorinel Munteanu de la Oțelul Galați

„Neamțul” a declarat că pleacă de la Galați din cauza problemelor acute financiare ale clubului, care a rezistat doar cu promisiuni. Acesta s-a declarat nemulțumit că nu poate beneficia nici măcar de un cantonament în Vatra Dornei, pentru a putea pregăti restul sezonului.

„Este foarte greu să descriu anii petrecuți aici. La începutul anului 2025 vreau să transmit un mesaj tuturor suporterilor echipei, tuturor celor care au sprijinit echipa și au ajutat la revenire prin toate mijloacele. Pentru mine a fost cea mai grea decizie din toată cariera mea sportivă, atât ca jucător cât și ca antrenor.

În urmă cu 3 ani jumate am venit cu sufletul deschis la echipa mea de suflet, am crezut în proiect, am pus pe primul loc suporterii și clubul, casa mea a fost Oțelul Galați. Acum a venit momentul să închei colaborarea mea cu Oțelul.

Nu vreau să reamintesc sau să jignesc, dar nu a fost ușor tot acest timp, a fost un drum greu, implicarea mea și a soției a fost esențială pentru acest club.

Rezultatele nu poate să le conteste nimeni. Principalii actori în evoluția acestei echipe sunt jucătorii. Nu vreau să îmi amintesc cum am preluat echipa. Jucătorii au respectat tot, disciplina, încrederea și munca. Sunt cele 3 principii ale mele. Datorită lor, echipa a avut succes an de an”, a declarat Dorinel Munteanu, conform GSP.

Andrei Ducman / Redactor
Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
În lacrimi, MM Stoica a dezvăluit drama trăită de fiica sa, Teodora:
În lacrimi, MM Stoica a dezvăluit drama trăită de fiica sa, Teodora: "Îl rugam pe Dumnezeu să mă ia. Întrebi…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Lovitură cumplită pentru Elena Udrea. E de negăsit! Anunțul a venit în cel mai prost moment
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×