Dorinel Munteanu, atac la Dinamo București pentru că i-a ofertat vedeta! „E urât ce au făcut”

SURSĂ Sportpictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Dorinel Munteanu nu s-a mai ferit de cuvinte și a lansat un atac la adresa celor de la Dinamo București, după ce ProSport a scris că trupa din „Ștefan cel Mare” i-a ofertat vedeta.

Tehnicianul gălățenilor este de părere că bucureștenii nu au procedat corect în această situația și i-a transmis și un mesaj fotbalistului Alexandru Pop.

Dorinel Munteanu, mesaj clar pentru Dinamo București

Dorinel Munteanu nu s-a mai ferit de cuvinte și a lansat un atac la adresa celor de la Dinamo București, după ce ProSport a scris că trupa din „Ștefan cel Mare” i-a ofertat vedeta. Tehnicianul gălățenilor este de părere că bucureștenii nu au procedat corect în această situația și i-a transmis și un mesaj fotbalistului Alexandru Pop.

Dinamo vrea să-l aducă pe Alexandru Pop (24 de ani), jucătorul celor de la Oțelul Galați. Fotbalistul care intră, în această iarnă, în ultimele șase luni de contract, este pe placul lui Zeljko Kopic, iar conducerea „câinilor” este dispusă să-i ofere un salariu tentant jucătorului născut în Buenos Aires.

„Mai sunt două luni până intră în ultimele 6 luni. Asta e discuția mea cu el dacă prelungim. Eu nu țin niciun jucător cu forța la echipă. Nu am discutat încă despre acest subiect. Nici cu el, nici cu alt jucător legat de prelungirea contractului.

Este urât din partea echipei Dinamo că a venit această informație. Ei pot să îi ofere 15.000 de euro din vară. E un joc rușinos, urât. Nu trebuia să apară așa ceva în presă, dar ăsta e stilul românesc.

Absolut, el poate negocia cu oricine de la 1 ianuarie dacă nu îi propun o ofertă, dar nu poate să joace, este sub contract cu Oțelul. Fiecare jucător poate să semneze cu cine dorește.

Repet, este urât că vine din cealaltă parte pentru că e în avans cu niște lucruri, detalii de contract”, a precizat Dorinel Munteanu, conform fanatik.ro.

Mesaj clar pentru Alexandru Pop

Dorinel Munteanu a avut un mesaj clar și pentru fotbalistul Alexandru Pop. Tehnicianul este pregătit să îi facă o ofertă, dar a menționat că la echipa lui joacă doar cei care își doresc cu adevărat acest lucru.

„Pe mine nu mă impresionează lucrul ăsta și la mine rămân fotbaliști care își doresc și vor să joace pentru această echipă. Cine nu acceptă propunerea mea de prelungire la revedere!”, a mai spus Dorinel Munteanu, conform sursei menționate anterior.

Astfel, Dinamo este dispusă să pună pe masă o înțelegere cu un salariu în valoare de până la 15.000 euro lunar și, cel mai probabil, dacă vrea să-l aducă din pauza competițională să le ofere și oțelarilor o sumă de bani pentru a-l lăsa pe fotbalist să treacă mai repede sub comanda lui Kopic.

Publicat: 18 11. 2024, 20:51