Dorinel Munteanu nu a iertat nimic și a dat 7 fotbaliști afară de la Oțelul Galați!

Cupa Romaniei: Finala- Corvinul Hunedoara vs Otelul Galati Romania Cup final: Corvinul Hunedoara vs Otelu Galati, disputed on Municipal Sibiu Stadium, Sibiu, 15 Mai 2024 Copyright: xAncaxTepeix,Image: 873342892, License: Rights-managed, Restrictions: Credit images as "Profimedia/ IMAGO", Model Release: no
Vezi galeria foto - 5 poze

Formația pregătită de Dorinel Munteanu s-a despărțit recent de șapte fotbaliști. Tehnicianul are planuri mari cu Oțelul în sezonul ce urmează, însă jucătorii în cauză au decis să nu mai continue la echipă.

În cursul zilei de joi, formația Oțelul Galați a transmis că nu mai puțin de șapte fotbaliști au plecat de la gruparea sa.

Șapte jucători de la Oțelul Galați au plecat de la echipă. Anunțul făcut de clubul lui Dorinel Munteanu

Este vorba despre portarul Relu Marian Stoian, fundaşii Dragan Lovric, Costin Petruţ Ghiocel, Dan Lucian Panait şi Claudio Ionuţ Mocanu, mijlocaşul Vasile Jardan şi atacantul George Cîrjan, jucători ale căror contracte au ajuns la final.

Clubul le-a mulțumit fotbaliștilor pentru contribuția lor în ce privește revirimentul formației din Galați.

„SC Oţelul Galaţi, club care în stagiunea revenirii în Superligă a disputat semifinala barajului pentru calificarea în Conference League şi finala Cupei României, le mulţumeşte jucătorilor ajunşi la final de contract pe care nu va mai conta în sezonul următor.

Este vorba de şapte jucători, unii dintre ei făcând parte din acest minunat proiect încă din perioada în care gruparea roş-alb-albastră activa în liga a treia”, a fost anunțul transmis de club.

Dorinel Munteanu vrea mai multă dăruire din partea fanilor echipei Oțelul Galați: „Trebuie să fie oamenii lângă noi, să ne ajute financiar”

După meciul cu U Cluj, scor 0-2, Dorinel Munteanu le-a mulțumit jucătorilor pentru efortul depus pentru echipa lor de-a lungul timpului, asta în ciuda eșecului suferit în fața ardelenilor. Pe de altă parte, antrenorul a venit cu un mesaj pentru fanii formației „dunărenilor”, cărora le cere sprijin.

„Nu știu dacă unii mă consideră nebun, dar, după acest ciclu de trei ani de zile în care echipa a avut un progres, pot să spun că sunt foarte mulțumit. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru acești trei ani minunați pentru fotbalul gălățean, vreau să felicit suporterii mulțumiți, dar și pe cei nemulțumiți. O echipă nu se construiește într-o săptămână, două sau trei.

Trebuie să fie oamenii lângă noi, să ne ajute cu un sprijin financiar. Au fost foarte multe probleme la club, dar nu e momentul să mă vait, ci trebuie să ne bucurăm, pentru că am fost puțini mai buni decât Botoșani, Dinamo, Craiova și Voluntari. Nu ne-a dat nimeni nicio șansă, dar uite că am reușit ceva.

Chiar dacă sunt necăjit că am pierdut două posibilități de a merge în Europa, trebuie să mă bucur pentru băieți și pentru suporteri, care cred că-și vor aminti de sezonul acesta”, a afirmat Dorinel Munteanu.

Publicat: 24 05. 2024, 12:03
Actualizat: 24 05. 2024, 12:09