Dorinel Munteanu, un car de nervi după Petrolul Ploiești – Oțelul Galați 2-1: „Ce întrebare stupidă e asta?”

Dorinel Munteanu a fost un car de nervi la finalul meciului dintre Petrolul Ploiești și Oțelul Galați, încheiat cu scorul de 2-1.

Tehnicianul s-a arătat dezamăgit de prestația jucătorilor și a fost vizibil deranjat de întrebările puse de reporterul care îl intervieva.

Dorinel Munteanu, extrem de supărat după înfrângerea cu Petrolul Ploiești

Oțelul Galați a cedat în deplasare, pe terenul celor de la Petrolul Ploiești, cu scorul de 2-1. Astfel, „lupii galbeni” au reușit să-și asigure prezența și în sezonul următor de Superliga României.

La finalul partidei, Dorinel Munteanu, antrenorul oaspeților, s-a arătat extrem de dezamăgit de rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj dar și de atitudinea pe care au avut-o unii dintre jucătorii săi.

„Rezultatul final ne dezavantajează. Ne-am propus să jucăm și să obținem altceva. Sunt dezamăgit de unii dintre jucătorii mei, care nu au înțeles mesajul. Le-am spus că pentru unii poate fi ultimul joc. În asemenea hal nu poți face performanțe. Am nevoie de altceva la echipă, eu sunt responsabil de înfrângeri. Voi discuta cu ei despre ceea ce ar fi trebuit să facă. Nu poți să pierzi un joc în asemenea hal. Am reușit să egalăm pe un joc foarte bun, dar a fost un atac nefericit și adversarul nostru a reușit să tragă la poartă. Sunt supărat nu pentru că am pierdut, sunt supărat pe randamentul lor. Le-am spus că trebuie să fie concentrați 100%”, a declarat Dorinel Munteanu, la finalul partidei cu Petrolul Ploiești.

Dorinel Munteanu, enervat de întrebările reporterului

Dorinel Munteanu nu a fost supărat doar pe atitudinea jucătorilor. Tehnicianul și-a vărsat nervii pe reporterul care îl intervieva la finalul meciului și a fost vizibil deranjat în momentul în care a fost întrebat cum va aborda finalul campionatului, având în vedere că Oțelul Galați are un obiectiv important de îndeplinit, câștigarea Cupei României.

„Cum să abordăm finalul? Cu seriozitate. Ce întrebare stupidă e asta? Să faceți speculații la fiecare meci”, a mai spus Dorinel Munteanu.

Publicat: 05 05. 2024, 18:12