FCSB, campioana României, a dat două lovituri importante înaintea meciului cu Dinamo București din etapa 13.
Elias Charalambous, antrenorul roș-albaștrilor, nu s-a mai ferit și a dat vestea cea mare.
FCSB se va duela cu Dinamo București în a 13-a etapă din Superliga. Elias Charalambous, antrenorul campioanei României, a venit cu o veste bună înaintea derby-ului. Cipriotul a anunțat că Siyabonga Ngezana și Adrian Șut s-au refăcut.
„Toți sunt bine în afară de Tănase. El va avea nevoie de mai mult timp să fie 100%. Siyabonga și Șut sunt 100%. Pentru jocul de mâine?
Știm că e un derby. O să fie un meci dificil, dar suntem pregătiți. Jucăm pentru cele trei puncte. Toate derby-urile sunt asemănătoare.
Depinde de cum vom începe meciul. Dar, ne așteptăm la un meci greu și echilibrat, sigur. Chiar dacă Dinamo nu a început bine sezonul trecut, mereu e un derby. În aceste tipuri de meciuri nu contează forma.
E derby și atât. Domnul Becali spune mereu primul 11 așa că nu e nicio problemă. O să vedem însă mâine care e primul 11”, a declarat Charalambous.
Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, se așteaptă la o evoluție bună din partea echipei sale în derby-ul cu FCSB.
„Avem suporterii în spate și mă aștept la un meci bun, cu multă calitate în ambele tabere. Sper ca la final noi să avem motiv de bucurie.
Este un adevărat derby, nu ieșim pe teren doar să ne mulțumim că suntem aici, ci pentru a câștiga și a demonstra că putem presta un fotbal de calitate contra campioanei, că merităm respect și pentru a câștiga puncte.
Vom încerca să jucăm cu multă energie, multă intensitate, să ținem de minge cât de mult putem, să creăm ocazii și să avem stabilitate defensivă.
Este important să o facem mai ales cu FCSB, care are potențial ofensiv, știe să controleze și să lege jocul. Nu ne vom schimba abordarea, deși ne așteaptă un meci dificil.
Simt o energie bună la antrenamente. Este un sentiment diferit când întreg lotul este disponibil. Legăturile sunt mai bune, energia la fel, suntem pregătiți pentru acest meci”, a declarat croatul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER