Două nume surpriză la FCSB: l-au uluit pe Meme Stoica! S-au ales cu toate laudele președintelui roș-albaștrilor

Doua nume surpriza la FCSB: l-au uluit pe Meme Stoica! S-au ales cu toate laudele presedintelui ros-albastrilor
Vezi galeria foto - 4 poze

Meme Stoica a menționat două nume surpriză în momentul în care a adus în discuție jucătorii care l-au uluit pe parcursul partidei Farul Constanța – FCSB 0-1. Managerul general al roș-albaștrilor a remarcat doi fotbaliști pe care antrenorul Elias Charalambous i-a trimis pe teren în repriza secundă a confruntării de la Ovidiu.

„Vreau să remarc evoluțiile lor!”. Două nume surpriză la FCSB: Lixandru și Miculescu l-au uluit pe Meme Stoica în victoria cu Farul

În runda cu numărul 9 din Superliga, FCSB a obținut un nou succes important, scor 1-0 în deplsare contra campioanei României, Farul Constanța. Singurul gol al roș-albaștrilor și-a făcut apariția în minutul 56, când Darius Olaru a transformat cu succes un penalty obținut de Adrian Șut. Însă, de lăudat a fost și prestația elevilor lui Elias Charalambous din punct de vedere defensiv. Inclusiv cei intrați de pe banca de rezerve au reușit să blocheze atacurile celor de la Farul, iar la final tabela a indicat scorul de 1-0 pentru oaspeți.

Pus în postura de a identifica cei mai buni jucători din teren, Meme Stoica a remarcat, în primul rând, doi fotbaliști pe care Elias Charalambous i-a trimis pe teren din postura de rezerve. Este vorba despre David Miculescu, intrat în minutul 46, în locul lui Andrea Compagno, dar și Mihai Lixandru, care l-a înlocuit pe Octavian Popescu, în minutul 69.

„Vreau să remarc evoluțiile a doi jucători veniți de pe bancă. Miculescu a făcut cel mai bun meci de când a venit la noi, a jucat excepțional defensiv, l-a ajutat mult pe Pantea, care nu mai putea.

Și Lixandru, de care am ținut tare să rămână, a jucat excepțional. E extrem de inteligent, va avea un cuvânt de spus anul acesta. Ngezana a fost de excepție. Dawa a avut o singură ezitare”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

Lixandru a bifat al 4-lea meci al sezonului pentru FCSB

Mihai Lixandru (22 de ani) este un mijlocaș central crescut în academia celor de la FCSB și trecut ulterior, sub formă de împrumut, pe la Viitorul Târgu Jiu, Gaz Metan și CS Mioveni.

La Mioveni a fost împrumutat inclusiv în sezonul precedent, unde a adunat nu mai puțin de 32 de meciuri. În vară, FCSB a decis să nu îl mai împrumute pe Lixandru, iar mijlocașul a primit șansa de a demonstra în tricoul roș-albastru.

Până acum, internaționalul U21 a jucat în 3 partide din Superliga, de fiecare dată din postura de rezervă: un minut cu FC U Craiova (3-1), două minute cu Universitatea Craiova (3-0) și 21 de minute cu Farul Constanța (1-0).

De asemenea, el a fost trimis pe teren și în ultimele 3 minute ale returului Nordsjaelland – FCSB 2-0, din turul 3 preliminar al Conference League.

300.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Lixandru, potrivit Transfermarkt.

Publicat: 19 09. 2023, 08:26
Actualizat: 19 09. 2023, 08:29